Ruse Lee

S-a exprimat deja colegul Axinescu despre fetele de după tufișurile locului 100 încolo, deși a te contabiliza în topul 1000 mondial, indiferent de disciplină, fie și la raliul de croșetat pe bancheta din spate, cu picioarele în plafon, nu doar te onorează, dar îi obligă și pe mai-marii orașului din care provii să-ți înmâneze diploma de cetățean de onoare, să te împroprietărească urgent cu loc de parcare, dar și cu loc de veci, și să-ți scurteze din impozite. 

Revin. E o lume fascinantă aceasta în care vezi și profiluri nou-nouțe, scheme calchiate de la vedetele faunei etc. Și mai e ceva, oricine poate să bată orice adversar. E ca și cum ar fi venit și Maria Sakkari la Cluj-Napoca, ca să fac o glumă pentru connaiseuri.

Avem o mare bubă la turneul Ardealului, absența sistemului challenge la care aproape orice sportivă s-a raportat în momentele delicate. Exista soluție. Trebuia transportat VAR-ul de la Liga 1 de fotbal, și-așa a fost pauză pentru naționala lui Edi Iordănescu: s-ar fi analizat îndelung fazele, s-ar fi tras dungi viu colorate, iar turneul ar fi durat două săptămâni, ca orice Grand Slam. Noi, cronicarii, ne-am sacrificat oricum pentru acest bal mov, iar după ce vom primi remunerația în cont chiar vom fi satisfăcuți. 

Ca să fie sacrificiul complet, atașez și un mini-dicționar necesar unei competiții à la Cluj. 

De ce să obligi arbitrul de scaun să livreze în română? Engleza universală și slang-ul de Mănăștur. Atâtica. N-am înșirat chiar orice expresie, pentru povestea full ar fi bine să vă faceți abonament. Luați de aici un trial version!

15-0 ar trebui anunțat simplu: “Amu.“

40-0. “No, amu-i amu.“

40-15. “O țâpat șî blăstămatu’ una.“

Out. “Îi bai mare.“

Quiet, please! – “Tulai, Domn’e, da’ sunteț’ bolânz’?“

Tie-break. “No, nii, mă, la ele!“

Match Ball. “Mintenaș se gată.“

Acum, înapoi pe tarlaua hard WTA 250.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE PORSCHE

Anna Bondar – Gabriela Ruse 6-7, 2-6

Răsturnările de scor de la Transilvania Open par stabilite prin contract, scenaristul suferea de ani buni deoarece România nu are un Șlem de primă mână. Curată dilemă. De ce n-ar merita? Domnul Țiriac ar urmări meciurile direct din avion. Iertare pentru raționamentul labirintic, însă cred că e musai nevoie și de altceva pentru a ne mai scoate mentalitatea din copârșeu, or tenisul e ce trebuie. Așadar, caruselul de pe tabelă n-a putut ocoli nici duelul Gabrielei cu Anna de după Vama Nădlac. 

Primele trei game-uri ne-au polișat ideea unei Gabi prea ezitante. Părea să aibă impresia lucrului bine făcut, doar că nu-i ieșea întocmai. Oare unde am mai auzit eu o asemenea trăsnaie? Nu cumva îi aparține întâiului scriitor al nației? Skip, la fel a făcut și Ruse. De la 3-0 pentru unguroaică, deși nu știu cât de mult deranja acest lucru la Kolozsvár (las asta, Mircea, sau o scoți matale la corectură?), favorita cronicarului a prestat minerit și puțină cocserie, ca la fostul Sidex din orașul meu. 

A solicitat și intervenția medicului, o altă rutină a întrecerii de pe Someș, și a basculat la 5-4. I-a venit în rază și un 6-5, dar desăvârșirea a cunoscut-o în tie-break. Românca a călcat apăsat de fiecare dată când trebuia să plece ghilotina după fileu. Ultimele trei puncte i-au purtat o semnătură viguroasă: 7-4. Ce frumos este când ai tăi ridică pumnul, ți se scrobește părul pe antebraț! Te trezești cu țepi de arici la purtător, devii un scut ambulant. 

Defensiva lui Ruse, ținută în viață de o alergătură soră cu nebunia, a făcut ca atacurile lui Bondar să pălească, să secrete în gol o mare de energie. Dacă tot am pomenit Galațiul, ca tușă personală, pe Gabi o văd titulară la Oțelul lui Dorinel Munteanu. Nu pentru tehnică, ci pentru îndârjire și, da, ca să-i fie cinstită mișcarea în teren.

Maghiara a avut capul mai tare și la startul setului secund, la 2-1 a cerut coborârea în arenă a kinetoterapeutului. O fi crezut că-i merge cu asta, și superstițiile merită atenție. Tot ca prejudecată ieftină, evit mereu virgula dintre subiect și predicat, apoi scuip în sân. 

Anna n-a mai pupat nimic, întregul plan tactic i-a fost tocat și pus pe tavă insectelor bibliofage. 

– Na-vă, hrăpărețelor, dar aveți grijă la tuș!

Moliile – și lor era firesc să le pese – au simțit din plin gustul acestei munci istovitoare.

Ana Bogdan – Nikola Bartunkova 4-6, 7-6, 7-5

În februarie 2006 se năștea Bartunkova. Atunci îmi venea și prima mașină, un Peugeot 206 luat în leasing. Plătisem avansul încă din noiembrie 2005, câteva miare bune, așadar poate că m-am bucurat mai mult decât părinții Nikolei. Dacă ar fi fugit ăia cu banii?

Asta mică, de numai 17 ani, e o pură revelație pentru subsemnatul. S-a zbătut cu disperare împotriva Anei, sigur i-a ieșit meciul vieții de până acum, și nu mi-a trebuit decât primul set ca să-i răspund caragialește lui Meșter:

– Rezon, jupâne! Copila nu are doar tot viitorul în față, infinitul e pe alcaline. Nikola e numai fibră, aici incluzând și sinapsele, anticipează ca un strateg cu experiență frontierele, posedă și tehnică și, în general, e cam greu de învins. Ana Bogdan e cel mai îndreptățit martor să susțină teza. N-o poți pune oricum la pământ, dispune de un bracaj by nature, adică are picioarele puțin curbate în afară. O arunci de pe Burj al-Arab, aterizează ca ospătarii pe propriile călcâie.

Simte și șmecheriile celor mari, servește pe exterior, bagă scurte până ți se face fierea cât mingea medicinală, lobează când și cum trebuie, are tupeu și nu face întâmplător acum pasul dinspre juniorat: în ultimul an a trăit transpirată finale la categoria sa de vârstă atât la Paris, cât și la Londra, una la simplu, cealaltă la dublu. 

Pe final de 2023, trage în plămâni ca artiștii primele remorci de oxigen la senioare. Mi-am mușcat limba. Îmi spusesem nu doar că o va învinge pe Anuța noastră. Presimțeam că-i va muta Sinaia în județul Ialomița, că-i va ara Bucegii și-i va expulza Babele la azil, cam atât de mult mă dusesem cu urgia.

Noroc că Bogdan a avut mereu în radar alerta de netăgăduit că o puștoaică din Cehia e dotată cu calitatea de a o pune pe tren. S-a lăsat pe vine, a coborât la mintea ei, s-au jucat amândouă pe aceleași aplicații, și-au făcut selfie, au scos limba și au comis alte maimuțăreli, iar când i-a descoperit punctele nevralgice, a lovit. Și nu e ușor, mai ales după ce îți iei rămas bun de la primul set, instalându-ți hodoronc-tronc pe umeri presiunea de a nu mai greși fundamental. 

Break-uri nenumărate, scurtcircuite afective, totul a durat trei ore și 15 minute, timp în care Ana a avut nevoie de un tie-break închis senzațional, cu o scurtă, după unul dintre punctele turneului. Iar blockbusterul a continuat cu altă manșă-maraton în care sportiva locului și-a procurat trei mingi de meci. La ultima, când s-a îndurat Cerul să capitalizeze în uralele publicului, aproape că a împins-o pe cehoaică înspre Florești, comuna-elefant de lângă Feleac. Altfel nu se putea pentru a obține un retur în afară, acel retur care consfințea succesul prahovencei.

Eva Lys – Jaqueline Cristian 2-6, 7-5, 6-2

Se pare că pentru îmblânzirea bestiei de Lys, Jaqueline avea nevoie de o anumită temperatură de fierbere. În deschidere, cele două s-au anihilat în game-uri ușor soporifice (deh, era și o oră avansată). Dar domnișoara Cristian era precaută din cale-afară, cu trei perechi de mănuși și o mască de protecție. Pentru ochi, ca să nu se înțeleagă altceva. Ce se strică aproape de toiul nopții, se mai repară abia a doua zi, după ce își beau meșterii cafeaua, elimină oral gazele din stomac și după ce istorisesc ultimul banc auzit în cartier. Riști, cum ar veni, să stai toată noaptea în beznă, poate te întinzi spre 24 de ore fără energie.

Nu e mai util să repeți de trei ori teoria în gând înainte de a pune tema în practică? Sfatul bătrânilor a lăsat cu limbă de moarte că nouă, urmașilor provinciei romane Dacia, tocmai practica ne vine de hac. Jaq, cu privirea sa ștrengărească, era cât pe ce să se scoată pe ambele paliere. După 6-2 în manșa inaugurală, și-a dezvoltat un avantajos 5-3, a ajuns și la minge de meci și cine știe de unde i-a venit gândul aspru de a căuta în istoricul adversarei?

– Nu cumva tipa asta a eliminat-o pe Sorana? Aoleu, oare ce-o să bârfească lumea? 

Eva i-a mirosit șovăiala, a amânat festivitatea de închidere și a băgat meciul în duba setului decisiv. Poftim, cultură, la noi în țară încă se lucrează și vinerea! Nu știm cum o fi la distinsa Lys acasă, în Germania. Nu vrem ca economia națională să se resimtă, cândva eram Tigrul Europei. Amin!

Rănită la gambă, nemțoaica s-a târât în continuare, numai că exista o leziune și după plasă. Sufletul lui Jaqueline fusese răscolit ca un apartament de la parter fără gratii la ferestre și fără becuri comunitare care să-i confere o brumă de siguranță. 

De la 2-0 pentru atleta din Capitală, orizontul s-a turtit, și-a făcut ochi, nas și urechi de Halloween și ne-a arătat cu un anumit deget un rezultat-dihanie: 5-2 pentru cealaltă. Rever în plasă, Jaq, și s-a făcut 6-2.

Da, Lys a eliberat-o pe Cîrstea, dar nu s-a mulțumit numai cu atât.

Tamara Korpatsch – Jodie Burrage 2-6, 6-2, 7-6

După două jocuri incandescente, ambele luate la limită de Tamara, s-a rostogolit mostra de orgoliu din britanică. De la 2-0, un franc 2-6, o veritabilă demonstrație de tărie de caracter. Serviciul premium al lui Jodie, la pachet cu un retur competent, anunța o victorie scurtă, în două runde. Trebuia să-și dea acordul și nemțoaica.

– Vrei să vezi cum îți întorc direcția partidei? Hold my beer… Ca-n ruginitele meme din social-media. 

Korpatsch, întoarsă după o pauză de vestiar care a durat cam cât un update de Windows 11, a afișat o versiune fără bug-uri. Cât s-a putut, nu de tot. Îi venea mai ușor să facă break, servea fix la încheietura scuturilor englezoaicei. 6-2, dar în oglindă, și se punea de un decisiv de peste o oră.   

Abia atunci se zăreau scânteile unui meci pe cinste. Lovituri, nene, flic-flac-uri pe ledurile de scor. 1-0 și 2-1 pentru Tamara, de-mi plăcea, vorba lui Alexandru Andrieș. Apoi, 2-3 basculat în contul lui Jodie, 5-3 iarăși la dispoziția germancei și, ca să reproduc până la capăt versul maestrului, brusc “îmi plăcea Tamara pe dracu'”. Se făcuse 6-5 pentru jucătoarea din Marea Britanie care trecea prin foc și sabie. Îi era necesar încă un game și palpa sferturile.

Trezită ca pe podul de sticlă din provincia chineză Hebei, Burrage s-a tăiat și a pierdut la zero pe propriul serviciu. Mai avea o șansă în tie-break, și ce șansă! A condus cu 5-1, a pășit încrezătoare dincolo, la schimbarea terenurilor, și n-a mai făcut nici măcar un amărât de punct. Reapăruse podul transparent. 7-5 a fost scorul departajării. Pentru Tamara. Îmi plăcea din nou.

Jil Teichmann – Emiliana Arango 3-6, 3-6

E tot mai clar, după fiecare meci în care sunt distribuite ființe din Țara Cantoanelor, că nici neutralitatea nu e neapărat bună. România și-a declarat-o măcar o dată, în 1914, dar nu i-a fost de folos. Noi, românii, am pune-o pe foc dacă am apuca-o cumva. Poate nu zilele acestea, când sunt anunțate peste 30 de grade, dar în tradiționala noastră magazie e loc pentru orice. Ideea este că miturile își cam știrbesc smalțul, Jil, compatrioata lui Heidi, oferind ieri la Cluj mostre vii de mânie fără cauză. 

Cu o columbiancă în față, am convingerea că ți-ai greșit menirea. Colerică se poate înfățișa cu precădere partenera de duel, mai era și originară din Medellin. Cu toate că globalizarea a mai nivelat din repere. Totuși, pe finalul primului set, în toiul unui buchet de duble greșeli, Teichmann a cârâit, mârâit, croncănit și a dat în foc. Părea să lovească și cu copita, te simțeai în preajma ei ca la zoo. 

De partea cealaltă, Arango, de parcă avea un chip desenat pe față, a replicat cu calm. Când te tragi din Medellin, se presupune că ai văzut multe la viață, chiar dacă n-ai atins 23 de ani.

6-3, 6-3, cu tot cu scene demne de o cauză mai bună. Întrebați rachetele elvețiencei, trântite cu țeasta de suprafața de joc, dacă mai sunt în stare să scuture praful dintr-o carpetă de unu pe unu! Nu sunt, garantez.

Foto: Transylvania Open