Copa del Andrey

---

O mare parte din ceea ce numim noi „mental puternic” în tenis are legătură cu faptul că jucătorul în cauză știe să revină din găuri de formă. Fie că vorbim despre un meci început prost, despre un set început prost sau despre un an început prost, un jucător care-și găsește drumul după ce-a deraiat și-a dezpănușat porumb cu spoilerul prin câmp este, în mintea noastră, puternic mental.

Rublev este, astăzi, unul dintre jucătorii ăștia. Omul nostru a uitat brusc să joace tenis după ce-a urlat la un arbitru la începutul lunii martie și-a fost descalificat în semifinala cu Bublik de la Dubai. Paranteză: cu Bublik îți cam vine să urli din oficiu, umblă vorba că mulți o fac la duș încă de când află că vor juca cu el. Revenim la Rublev: după ce i-a patinat țintarul pe terenurile șeicilor, rusul n-a mai câștigat decât un singur meci până la începutul turneului de la Madrid, adică la două luni distanță. Doar că Madridul e pentru Rublev ce-i Madridul pentru Real Madrid: un loc magic în care-ți câștigi meciurile indiferent dacă scorul sau forma sau meciul în sine arată sau nu că îți vei câștiga meciurile. 

Din ciuca bătăilor în circuitul masculin, un soi de Kiki Mladenovic în vremurile ei de derivă între fete, Andrei s-a transformat în ultimele 13 zile dintr-un om care a uitat să câștige într-unul care nu mai are habar cum e să piardă. 

Paradoxal, treaba asta s-a întâmplat într-un context atipic: Rublev a venit la Madrid beteag, a dormit cu branula-n brațe și a jucat cu febră și cu toate acareturile care vin cu senzațiile pe care le ai când te-ncearcă o răceală.

Dincolo de fileu, Felix Auger-Aliassime. O basculantă de talent, un Monfils căruia i-a fost extirpat circul la naștere. Un tip pe care mișcările și loviturile curate și atletice îl recomandă pentru locul 1 mondial cu mult înaintea lui Sinner, de exemplu, dar care din motive care țin mai ales de ambreiaje încinse nu va reuși să facă asta înaintea italianului. Dar, cu toate astea, un gânditor prin excelență care se mișcă uneori lent și stă încruntat, parcă rezolvă constant ecuații în minte. Iar asta-i ocupă tot spațiul de pe hard până-n punctul în care uită că are de rezolvat mai ales traiectorii pe teren. Overthinking îi zic englezii, noi n-avem termen pentru ăștia care analizează tenisul din perspectivă filosofică când ar trebui să îngroape mingea-n smash. Dar e clară treaba, sper că ne-am înțeles.

În același timp, FAA a rupt pe genunchi ca pe crenguțe argumentul meu suprem în fața cocostârcilor de veioză care urlă la jucători că pierd finale. „O fi pierdut finală, dar n-a ajuns acolo prin tragere la sorți”, le zic eu, superior. Doar că Felix a ajuns în finala asta prin aproape-tragere la sorți. Trei dintre adversarii de pe drum au terminat meciurile pe targă sau nu le-au început, ceea ce l-a făcut pe-al domnului Aliassime să se trezească-n finală cum se trezea băiatul ăla din Back to the Future printre faraonii din Egiptul Antic. 

Pentru a-și spăla meritele, Felix a început finala cu Rublev cu centrala pornită și cuptorul preîncălzit la 240 de grade, așa că roșcatul de peste fileu s-a trezit foarte repede în situația de a începe meciul cu un set pierdut înainte să apuce să-l pipăie. Andrei a servit dureros de inexact, și-a pierdut serva de două ori și-a fost la un pas să o facă de trei ori, în timp ce Felix plutea peste teren și părea un călugăr șaolin care nu dă doi bani pe ce se-ntâmplă în jurul lui și care atinge și ascultă Nirvana în același timp. Chiar dacă rusul a dat semne că-i viu printr-un rebreak muncit, canadianul a luat primul set la pas, liniștit, fără să transpire. Și părea că odihna e secretul succesului într-un sport în care fiecare fibră musculară e întinsă ca slime-ul de câte 10 ori pe punct vreme de două-trei ore.

În setul al doilea, Chucky cu rachetă a început să se enerveze. Iar când se enervează Rublev nu e semn de implozie, ca la alții, ba din contra: înseamnă că-năuntru i s-au uns circuitele și sistemele funcționează. Doar că rusul se enervează aparent aleatoriu și niciodată când ar trebui să o facă. De exemplu, i-au sărit siguranțele când Felix a trosnit un as la care rusul nu a avut nicio șansă, dar la un punct care i-ar fi adus un break. Momentele alea, în care evident că soarta și hazardul nu-s în manetele lui, îi zgârie teflonul lui Rublev, care-ncepe să se răstească la un eu lăuntric și pune la lucru psihologii din întreaga lume, care iau fervent notițe.

Viața din mintea lui Andrei se desfășoară însă, așa cum am mai zis, după reguli doar de el știute. Și de la situația în care are un handicap de-un set și urlă la lună ca un lup arămiu, Rublev se dezmeticește brusc, servește dumnezeiește și adună puncte solide care-i leagă cărămizile din minte. Canadianul care învârtea break-urile pe deget în primul set a uitat cum miroase șansa de break în setul al doilea, iar pe final de repriză a venit și semnul că lui Andrei nu-i mai arde tâmpla: 7-5 cu un break agățat pe neveu, atunci când toată lumea aștepta penalty-urile. 

Apoi, așa cum ne-a-nvățat viața, am văzut un set decisiv în oglindă față de primul. Dacă la începutul meciului Felix a fost turn de control și-a ordonat intrările și ieșirile din propriul spațiu aerian, a părut că serviciul prinde umbre de reumatism în timp ce Rublev se dezbrăca pe game ce trece de câte-un platoșă de 10 kilograme care-i frânase elanul lipit de țărână până atunci. Cumva, deși break-ul întârzia să apară, ne era evident că Felix se clatină, iar Rublev caută breșa pentru a-și planta upercutul în gușa canadianului. N-a existat game pe serviciul lui Felix în care omul nostru să nu-și caute echilibrul, să nu tremure, să nu dea semne că are nevoie de oxigen în rezervoare. Iar după 5 mingi de break salvate, la a șasea s-a săvârșit inevitabilului. Ghinionul lui a fost că a șasea minge de break a setului a fost și prima de meci pentru Rublev.

Dar ghinionul nu-i decât cealaltă față a norocului pe care Felix l-a întors cu lopata în turneul ăsta.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la Madrid Masters îți sunt oferite de 2Performant.