Destul de spectaculoasă apariția Anastasiei Potapova la Cluj, n-are rost să ne ascundem. Chiar și așa, cu atitudinea asta de rusoaică plictisită până și de bogăție, care are casă în Monte Carlo și miroase a parfum până la Nisa. Unde mai pui că acaparează și turneul. În acest punct al întrecerii, cu mai toate favoritele exilate, Transylvania Open devine un soi de „imbox king 100% safe” pentru Anastasia.
Dacă ieri a tras o mică sperietură cu elvetianca Viktorija Golubic, în seara asta Potapova a albit-o de tot la față pe cinstita Ella Seidel. Venită la meci cu un șorț parcă model Germania de Vest 1990 la Coppa del Mondo, roșcovana din Hamburg n-a jucat rău. A dat în obiectul muncii apăsat și ferm, la fel cum a făcut-o zilele trecute împotriva lui Jaq și Blinkova, când ne-a desenat că se cunoaște meserie și de la locul o sută în jos.
Numai că, de data asta, adversara nemțoaicei n-a mai stat pe vârfuri. Susținută din tribune de colega și amica Yana Sizikova, căutată ușor cam insistent de cameramanii clujeni, Anastasia a dirijat meciul. Îndeajuns de concentrată cât să nu răsară niciun firicel de incertitudine în privința deznodământului și suficient de iscusită să stârpească din fașă orice rebeliune a lui Seidel, nemulțumită de status quo.
Potapova nu ne-a etalat doar mutra aceea de rusnacă ieșită cu factură de cumpărător din reprezentanța Ferrari, dar care se acoperă cu un tricou al lui Spartak Moscova și apoi își sună rudele din Saratov să le povestească despre Occidentul decadent. Ne-a arătat și tenis de calitate, cu ruperi de ritm și mingi catapultate senin în zone ale terenului inaccesibile pentru adversară. De vreo două ori, Anastasia a inventat câte un lung de linie la care Ella, altfel exemplar în fața căruia să-ți scoți pălăria, a privit ca la teatru.
Partea bună pentru Potapova e că poate și mai bine de atât. Rusoaica a forțat cam cât e nevoie într-un sfert de finală în fața unei puștoaice sosită din calificări și cățărată pe un val de entuziasm. Impresia e că a lăsat felul principal pentru semifinale și finală. Oricum ar fi, destul de spectaculoasă apariția Anastasiei la Cluj, chiar n-are rost să ne ascundem.
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la Transylvania Open îți sunt oferite de Porsche.
Jaqueline Cristian/ Angelica Moratelli – Irina Begu/ Sorana Cîrstea: 7-5, 6-4
Ca să fiu cinstit, meciul ăsta mi-a chestionat prejudecățile. Mereu am pus tenisul la dublu pe același palier cu fotbalul pe plajă ori rugby-ul în șapte, în ideea că toate sunt rudele venite din așezări sub o mie de locuitori ale variantei convenționale. Spectaculoase discipline, e adevărat, dar cu ce rost? A trebuit să mă uit la meciul în care au jucat Jaq, Sorana și Irina ca să-mi pun sub semnul întrebării credințele.
Chiar așa, unde mai ai șansa de a le vedea laolaltă pe trei dintre cele mai în vogă jucătoare de tenis ale României? Pe același teren toate, bașca și pentru a bate mingea, nu la vreo lansare de telefoane sau un tăiat de panglică. Jaq, Irina și Sorana, iată trei motive să închizi ochii la faptul că liniile de aut sunt nefirești ori că fata de la fileu e pe post de lider de galerie când servește colega, pentru că vede și nu prea acțiunea cu mingea.
În fine, partea complicată a fost să ne alegem perechea favorită. Jaq e populară și atrage ca un magnet, dar dincolo au fost două românce și criteriul cantității e adesea decisiv în partea asta de lume. Apropo de decisiv, ceea ce în lumea tenisului de dublu de la Cluj înseamnă un tiebreak până la zece, n-a fost cazul în această după amiază.
Jaq și colega din Italia s-au adaptat mai bine la bizareriile jocului de dublu, unde se poartă „decisivul” și în game-urile ajunse la egalitate. Bine, partea cu adaptarea e valabilă doar pentru ale noastre, ca să fim corecți. Angelica Moratelli e hârșită în tenisul de dublu, unde are ceva turnee câștigate și prinde top 100. La simplu, macaronara nu există, istoricii o arată pe locul 1288 în lume, în septembrie 2024. Probabil că mama e pe 1289, ca să înțelegeți situația.
Una peste alta, avem o româncă în semifinală la Cluj. Nu e semifinala pe care o doream, dar poate că e cea pe care o merităm. Dacă credem în determinism, efectele sunt cauzele de acum, ca să-l cităm pe cel mai cunoscut filosof din Brăila.
Lucia Bronzetti – Elisabetta Cocciaretto: 6-1, 6-4
Se spune că fetele între ele sunt rele, da’ să le vezi pe italience. La prânz, Lucia și Elisabetta au luat masa împreună și probabil că s-au hăhăit pe motiv că nu se gătesc, signore, paste ca-n Cizma natală. După care au încuiat amabilitățile în dulap, au aruncat cheia în Someș și s-au luat la păruit freestyle.
Bronzetti are chip angelic, parcă îți transmite că n-a făcut niciodată rău nimănui; ezită și când e să apuce pliciul și să curețe încăperea de muște. Dar și-a deschis cutiuța Pandorei taman în fața lui Cocciaretto. A boțit toporul în conațională și a continuat să-l înfigă adânc chiar și când doamna de peste fileu rămăsese fără puls.
Lucia a început meciul cu break și s-a dus la 4-1 până ca Elisabetta să se acomodeze cu priveliștea și nocturna. Imediat, s-a făcut 6-1, iar un imediat mai târziu tabela arăta deja 4-0 în setul doi pentru italianca din Rimini, în fața italiencei din Ancona. „Stai așa, drăguță, acum trei ore râdeam de ăștia că n-au habar să execute bolognese, acum așa faci?”, se întreba Cocciaretto, surprinsă că Bronzetti găsește soluții și unghiuri la lovituri pe care Ana Bogdan, cu o seară înainte, nici nu le intercepta.
Eli a produs cel mai bun tenis al ei la 1-6, 1-5 și minge de meci pentru adversară. A proiectat două puncte care au pupat tușa și în care a introdus toată supărarea pricinuită de Lucia. 5-2, 5-3, 5-4 și câteva minute în care italianca din Ancona a fost mai bună decât italianca din Rimini. A plantat ceva incertitudine, atât în inima Luciei, cât și în spectatorii clujeni îngrijorați că nu mai prind ultimul metrou spre casă.
Noroc cu Bronzetti, care a inspirat adânc și a definitivat jocul pe propriul serviciu, chiar atunci când începea să ardă un pic. O calificare puțin scontată în semifinale, dar, mai presus de toate, un tenis robust și răstit. Și dacă merge jocul, se înmulțesc și speranțele de mai bine.
Aliaksandra Sasnovich – Anhelina Kalinina: 2-6, 6-4, 7-6
Câteva minute vă rețin doar, cât să vă povestesc despre doamna Aliaksandra Aliaksandraŭna Sasnovich. De loc din Belarus, deci ursită să șadă în umbra conaționalei Aryna Siarhiejeŭna Sabalenka. Pentru că, în această epocă a omenirii, să joci tenis și să fii femeie în Belarus e ca și cum ai fi fotbalist în Liberia lui George Weah.
Totuși, Aliaksandra a găsit calea să iasă spre marele bulevard al atenției publicului. Nu doar cu acel echipament smart și eco, pretabil în diverse ipostaze ale zilei. O toaletă care se califică și pentru sport, și pentru un mic dejun în hotel, dar și pentru somn, indiferent că-i pe perna de acasă sau pe o bancă dintr-un cartier mărginaș al Clujului.
Sasnovich e dovada supremă că omul moare greu, ceea ce vrea să audă orice ipohondru. Acum câțiva ani, bielorusa trecea câte două-trei tururi la turneele de Grand Slam și escalada clasamentul WTA. Trecut-au anii, iar Aliaksandra a tot coborât, până când a venit 2025 și au chemat-o oamenii de la Transylvania Open în Ardeal. Nu pentru tabloul principal, ci pentru calificări.
Ei bine, Sasnovich a bătut-o pe a noastră Miriam Bulgaru în primul tur preliminar, după care a sfeclit-o cu Sara Sorribes. Când făcea check-out-ul și întreba la recepție cât o sută de euro costă cele două sucuri consumate din minibar, Aliaksandra a aflat că mai rămâne la Cluj, ca lucky loser. Și de acolo s-a apucat să le toace pe favorite, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Au pățit-o Jessica Bouzas, Marina Stakusic și acum Anhelina Kalinina, a patra favorită în Transilvania. Ucraineanca a luat primul set, după care a simțit și ea că omul moare greu. Mai exact, în trei seturi, cu cel decisiv consumat în tiebreak. Din păcate pentru Kalinina, last girl standing a fost bielorusa. Aliaksandra a revenit de două ori din situația în care adversara ei servea pentru meci, după care a încheiat tiebreak-ul cu șase puncte consecutive.
Urmează semifinala, asta în timp ce doamna Sorribes, cea care îi punea cruce în calificări, e probabil deja acasă, în Castellón, și se caută de un euro ca să-i dea unui român care susține că el are grijă de parcare.
Și-a dat seama că se pricepe (și) la tenis când și-a admonestat aspru un unchi care, la 30-0 pentru Simona Halep, a strigat că urmează 45-0. În copilărie, Ionuț își imagina c-o să fie fotbalist, apoi a visat că va deveni muzician, după care a absolvit Științe Politice și a înțeles că nici măcar politician nu o să ajungă în viața asta. Și-a dat seama, până la urmă, că e mai înțelept să scrie, tăios și apăsat, despre toate astea.
