Dracula Parks

N-am urmărit încă pelicula la modă în materie de comedie autohtonă, Klaus și celălalt, cumva, dar dacă nu e pe bază de înjurături, așa cum ne-am obișnuit de la Șobolanii Roșii încoace, de ce m-aș duce la cinema? Mie îmi șoptește bezna subconștientului să trăiesc periculos, să mi se ofere expresii licențioase, să urlu la lună. D-aia am ales să revăd Operațiunea Monstrul din ’76. E cu ce trebuie, cu tot tacâmul, cu “azi, canci” de la Cotescu, de roșești cu marsupiul plin de pop-corn, și cu multă drăcuială, mai ales din partea lui Toma Caragiu.

Off-topic? Nu. Tenisul de pe cronici.ro e block-buster-ul care snopește viața și pe față, și pe dos. Ca în ultimii ani de ceaușism în care ne trimiteam la coadă la bilete ambasadori serioși, pe cei mai osoși prieteni, adică pe aceia cu coate de șerpaș care pot perfora și stâncile. Dacă erai credul ca subsemnatul, rămâneai doar pe afară și dădeai mai departe doar faze povestite de alții. Diseminai, cum se zice astăzi, dar o făceai la a treia mână. Era hlizeală de umplutură și substanță ioc, mai mult nu se putea interpreta. Eh, d-asta e bine să ne citești cronicile. 

S-a dat drumul la Transylvania Open 2024 by Porsche. Acasă la TIFF, nene, nu la Untold!

Cronicile de la Transylvania Open îți sunt oferite de noul Porsche Macan. Full-electric.

Alycia Parks – Ana Bogdan 5-7, 5-7

E pertinent să crezi că prima cronică a turneului nu poate întrece farmecul de pe figura “Dracula look alike” a lui Meșter. Pictat cu acrilice și ketch-up, vezi mai jos, oferă lecții gratuite de branding la Șlemul ardelenesc. Mai e și ziua regilor din fotbal, așadar, la aniversarea lui Hagi, Cristiano Ronaldo și Neymar, ne-am băgat cu forța în cantonament toate speranțele. Una peste alta, ca în armată, când se tăiau între ele halenele a douăzeci și ceva de flăcăi de diverse condiții sociale. Gata, Transilvania Open de anul ăsta trebuie să fie iarăși câștigat de o româncă.

Iar aceea poate fi Ana Bogdan, care a trecut de o americancă prea nervoasă pentru un turneu molcom, cu atmosfera aceea princiară, cum ni se arată competiția de la Cluj-Napoca. Absența hawk-eye-ului, principalul motiv al Alyciei de a face mofturi, a iscat în lanț mârâituri, scrâșnit din dinți, palme peste membre și, o raritate în sportul care se încăpățânează să rămână alb, reproșuri peste pârleaz adresate originarei din Sinaia:

– Ai văzut că a ieșit mingea în aut, nu-i așa? Recunoaște!

Sincer, dacă aș fi fost sportiv de performanță, nu i-aș fi dat nici unu la sută partenerului de întrecere. N-am nimic din Robbie Fowler care refuza un penalty în 1996, n-aș fi recunoscut nimic, m-aș fi bucurat ca la aniversarea căsătoriei părinților de fiecare gafă a arbitrilor care mi-ar fi putut polei cu aur cariera. The winner takes it all, adică totul să vină pe turta mea! Atâta pot, îmi place doar să câștig și să mă hrănesc cu moleșeala oponentului. Fair-play? Dacă mă ajută cât de puțin, primesc.

Nu-i obligatoriu ca și Ana să fi simțit la fel, dovadă că ea chiar face performanță, nu e gazda trăirilor unui campion de canapea care își exersează metafora și pe spinarea tăbăcită a slăbiciunii umane. Nu există sport fără această graniță peste care poți trece de nenumărate ori. E destul să nu mai poți o dată și ți s-a dus pe apa sâmbetei infailibilitatea. Românca a speculat la maximum nervii lui Parks, care începuse îndrăcită, cu servicii care o duceau pe a noastră prin tribună pentru a returna. Break când a trebuit, la 5-5, ispravă care i-a trecut primul set în cont, apoi am derulat în memorie fragmente din partide nu de mult consumate. Vedeam și Sorana, o revedeam și pe Ana, de la 4-0 într-al doilea. S-a făcut 4-3, la 5-5 m-am temut și parcă am zărit, ca prin ceață, frame-uri de Halep. Și a câștigat. Ana. E ceva pe aici, semn că nu întâmplător proiectul “Dracula Park” a fost vânturat atâta amar de vreme.

Viktoriya Tomova – Camila Osorio 2-6, 4-6

E fascinant să întâlnești nume noi pe terenurile care sunt unu la unu cu suprafețele pe care performează Sabalenka, Iga sau Gauff. Tomova, o tipă care nu dă doi bani pe răbdare, fusese și anul trecut acasă la Dracula. Tot din primul tur își achita afurisita de taxă de pod Giurgiu-Ruse, ceva nu-i priește pe la noi. Dar, dacă iau ca ingredient forte afirmația adversarei sale de după meci, încep să pricep răspunsul. Columbianca Osorio i-a spus cu toată gura lui Horia Tecău că-i place mâncarea românească, de unde tragem concluzia că bulzul e un energizant de numa-numa.

Să ne înțelegem, bulgăroaica era considerată a șaptea favorită a turneului WTA 250 din Polivalenta clujeană, însă asta n-a împiedicat-o să plece înainte de a sosi: 0-1, 0-2, 0-3, iar la 1-5 Camila a resimțit diferența de fus orar. Venită de peste mări și țări, o împacheta cu ochii cârpiți pe Viktoriya de peste gârlă. Nu-i găsea fermoarul. Și n-a închis la 1, a transformat la 2 abia a șasea minge de set creată. Parcă se stârnise ceva în vecina de la sud de Dunăre, poate că-și dăduse mai greu seama că o judecase vulgar de superficial pe tânăra din Columbia. În loc s-o întrebi cum e să fii compatrioata și contemporana lui García Márquez, sportiva din Sofia a privit-o ca pe urmașa lui Escobar. Pablo, la el mă refer.

Break, apoi serviciu pentru 2-0, părea că Tomova va trudi pentru a intra în decisiv, dar i-a zburat iarăși gândul la Medellín. 2-4, 4-4, 4-6, partida dându-și sfârșitul cu o dublă greșeală. Vik nu auzise pesemne de “Cronica unei morţi anunţate”.

Laura Siegemund – Nuria Parrizas Diaz 4-6, 4-6

Se vine, se joacă de ca și cum aceasta ar fi ultima vizită în inima Ardealului, apoi se pleacă intempestiv. Siegemund, unul dintre numele turneului clujean din acest an, ne-a lăsat cu onoarea bosumflată, ladies and gentlemen. Câștigătoare de US Open în 2020, chiar dacă s-a întâmplat la dublu, jucătoare de Top 30 la un moment dat, nemțoaica și-a murdărit atenția distributivă înainte de a fi întrebată dacă e nevoie cu așa ceva la sport. A smuls un break, apoi și-a cedat de două ori serviciul și i-a aruncat celeilalte de după gard privirea delatorului aflat încă în perioada de teste.

– Ia să vedem ce comiți ilegal ca să mă duc cu plângerea în dinți! Hai, fură, jupoaie, treci pe roșu, atârnă-ți rufele la uscat pe fațada blocului, dă muzica tare la 11 noaptea…

Ordinea este aleatorie, de unde să știu ce plăceri vinovate o învăluie pe spanioloaica lovită în plin cu daruri de peste fileu?! 4-1 pentru Nuria, apoi 4-4, semn că Laura terminase de trimis e-mail-uri, de scos pete de pe rochia de seară și alte activități care o măcinaseră până atunci. Două mingi de break au despărțit-o de un 5-4 care poate că mi-ar fi mâncat textul cu voracitatea moliilor. Dar nu e pentru cine se pregătește, numărul 132 mondial a ținut-o în continuare ocupată pe tenismena din Germania:

– Iată, la Cluj revin berzele și merg iarăși imobiliarele!

După primul 6-4, Laura a mers pe un “all in” din care lipseau tocmai cărțile contondente. S-a blufat, s-au scos și așii din mânecă în al treilea game, care a ținut aproape cât întreaga desfășurare a setului, însă la 2-1 pentru outsideră a început să cadă tavanul din celebrul proverb conform căruia germanul, abia după ce și-a cocoțat anatomia în autocar, e de trecut la catastif cu înfrângere. No, așe. 5-2, cu game-uri la zero, și a încercat să mai umble la aparențe. Era de așteptat să se frigă, se făcuse toamnă în meci. Și iarnă.

Nadia Podoroska – Clara Tauson 3-6, 1-6

Poate cea mai consistentă bătaie a primei zile sau, ca să umblu la coarda sensibilă a boomer-ilor microbiști, se poate așadar să te numești Nadia și să nu știi la final pe unde-i ieșirea. Atât de bine a zdruncinat-o daneza Tauson, posesoarea unui “poker face” excepțional. Asta mică, cu o constituție atletică la care se mai poate lucra, căci are doar 21 de primăveri, nu și-a ascuns principala armă, reverul cu două mâini, cu care a produs brazde țepene de suferință în bătătura Podoroskăi. Figura ei de pe care au dispărut toate aplicațiile emoționale consumă puțină energie, e pe modul “green deal”. Asta e impresia. Exemplu. Dacă Ostapenko răcnește preț de două minute, timp în care sfârtecă șapte rachete și alungă complet norii de pe continent, aceeași energie negativă, fix aceeași, e topită altfel de daneză: dă o dată din cap precum mamaie de la țară și gata. Va avea mereu tensiune de pilot.

Setul întâi ne-a păcălit cu o undă de echilibru, apoi a mirosit a simigerie, însă la 5-0, scor atins cu un break fără replică din partea argentiniencei, ne-am pricopsit cu rebreak. Tulai, no, la ce bun? E ca atunci când îți cumperi entuziasmat magneți de frigider cu și despre Băile Herculane, dar tu n-ai frigider. Sau ai avut, e pe post de bibelou până la următorul credit de nevoi personale. Și iarăși break pentru un usturător 6-1.

Clara nu doar că lovește mingea de-i sar clapele, dar are și joc de picioare, totul ca să se transforme într-o ucigașă cu chip de copil. Am auzit expresia prin fotbalul anilor 90-2000 și cred că i se potrivește și danezei. E o Chuckie proactivă, cu niscaiva sentimente de bine. Ne tot întrebăm, captivi unor șabloane ruginite, ce-i cu noile generații și dacă va mai exista cineva să ne plătească pensiile. Da, Tauson e strașnică, poate plimba munții între ei, ea va fi în stare să ne aducă și holograma lui Michael Jackson la azil. Sau le va aduce, nene, sunt nevoit să reamintesc că e daneză.

La noi, în condiții optime, se va umbla prin centrele de îngrijire a bătrânilor – la mine și la tine, nu te mai holba așa! – cu fotografia tridimensională a lui Adrian Enache. Adi, dacă citești asta, jură-te că nu-i o glumă faină!

Simona Waltert – Anna Blinkova 3-6, 0-6

Of, o Simonă la Cluj-Napoca. Suspinăm? E din Elveția, mi-am spus înainte de se așterne prima impresie, o Simonă pe care ar mai încape câteva rafturi de carne, dar care deține calități en gros. Sau poate că, după înfrângerea de astăzi, cu Anna, se va retrage în vreo corporație pe un post de de la departamentul de Resurse Umane. Sau oriunde nu se va mai auzi nicio vocală de “fifteen all” or “deuce”. E drept, la 23 de ani numai fotbaliștii din România mai sunt considerați tineri și – vai, nouă! – de viitor. La vârsta asta, alții, tot cu două picioare, au primele vertebre fisurate la câte trofee au ridicat deasupra cutiei craniene. 

Waltert din Țara Cantoanelor a țopăit ca o căprioară exagerat de zglobie în fața furiei intitulate Blinkova. A și zăpăcit-o pe favorita numărul 3: plesnea rusoaica numai avioane în tribune la un moment dat. Nu-i venea să creadă că a încurcat borcanul de alice la ieșirea în grabă la vânătoare. Abia la 5-3 a răsuflat ușurată ca o felină care, în maniera virtuozului Ian Anderson la flaut, doinește cu sete la țurloaiele îmblănite ale rumegătoarei. Au urmat scene explicite. Până la os s-a dus. 6-0, primul din Transylvania Open 2024.

Jacqueline Cristian/Andreea Mitu – Mara Gae/Anca Todoni 6-4, 6-4

Mara e bucureșteancă, Anca, din Timișoara. 18 și 19 ani, două puștoaice talentate pentru care o înfrângere la limită cu mult mai cunoscutele Jan și Andreea e ca o invitație de nicăieri la Disney. Da, da, la Paris, dacă s-or elibera drumurile de tractoare și combine agricole. 

Câte un break suferit de Gae și Todoni în ambele manșe, de fiecare dată la 3-3, și nici nu știi ce să faci mai întâi. Un selfie cu învingătoarele sau arzi de nerăbdătoare să revii în clasă pentru a le spune colegilor “cât de aproape” ai fost să le elimini “încă din primul tur” pe Mitu și Cristian? Ambele par viabile, pe rând. 

Todoni, posesoare de wild card, e și la single pe tabloul principal. Joacă mâine cu Erika Andreeva, venită din calificări.

Arantxa Rus – Greet Minnen 7-5, 6-1

Prima zi putea rămâne fără multe favorite, nu și fără principala piesă de pe masă, olandeza Arantxa Rus. Cu o belgiancă în față, poate că a fost mai ușor să pună în scenă un act spectaculos, doar era main event-ul. Minnen a avut 3-1 și 4-2 în primul set, o mai și învinsese pe Rus, dar tenisul are o forță incredibilă. Te poate anestezia și dacă n-ai măsele de scos: pur și simplu, te uiți și îți repeți ca în Ziua Cârtiței că nu e vorba de tine, că ești un Leonardo DiCaprio, cu tot cu draga de Kate, în vâltoarea undelor cerebrale care te afundă în cel mai cinic somn. 

De la 5-5, Greet, care a și scăpat ca prin minune racheta din mână, a mai prins doar un game. În schimb, Aranxa, la 33 de ani ai săi, a tropăit cu efect.