Alexei cel Mare

---

Alexei Popyrin tocmai a câștigat un turneu Masters. Repet, Alexei Popyrin tocmai a câștigat un turneu Masters.

Australianul cu părinți ruși, care până la 25 de ani a plătit deja întreținere pe la Dubai, Nice, Alicante ori Marbella, a apărut de nicăieri și a rămas să stingă luminile la Montreal, după ce i-a evacuat din cameră pe toți craii cu moț. Jucător cinstit, care servește țeapăn, se zbate pentru orice blănoasă și evită reverul cum evităm noi orezul în sarmale, Popyrin i-a luat la mână pe cei mai de vază băieți din centrul și estul Europei. A început cu Machac, a continuat cu Dimitrov și Hurkacz, apoi l-a urcat în avion pe Korda și acum l-a trimis să își reînnoiască rețeta pentru managementul furiei pe Rublev. Nu-i deloc o săptămână rea pentru Alexei.

Pus față în față cu bezmeticul de Rublev, Popyrin s-a poziționat cu o scară mai sus încă din primul game al finalei. Un break cu dublu folos, care nu doar că a așternut distanță între el și rus, dar a și dat drumul la cronometrul cu numărătoare inversă care anunța erupția tovarășului Rublev. Australianul și-a urnit serva, a deschis larg brațul pentru forehand și a pus monopol pe joc, ca să le dea peste nas calculelor hârtiei. După ce a scăpat dintr-o situație delicată în al patrulea game, a mai comis un break și a pus cruce primului set.

Aici ar fi fost prilejul ideal pentru o replică rubleviană. Așa s-ar fi căzut din partea voinicului Andrey, flăcău de top 10 și omul care i-a scos peri albi roșcatului din Italia. Doar că în tenis nu e mereu ca-n producțiile americane, cu răsturnări de situație și răposați care fac ochi, se culeg de pe jos și cuceresc lumea. Rublev a vrut, ca întotdeauna, doar că l-au doborât Popyrin, mobilat cu stăpânire de sine și venit în Canada după ce acasă i-a dat recolta de încredere în propriile forțe, și problemele lui tradiționale. Să le zicem de concentrare.

Tot mai des, senzația e că tenisul reprezintă pentru Rublev doar un pretext întru eliberarea furiei. Așa cum alții își consumă pandaliile cu un sac de box, rusul se prezintă la tenis. Uneori, parcă vrea să și isprăvească punctele mai repede doar ca să aibă timp să gesticuleze nervos și să zbiere în voie. Dacă o ține așa, nu-i exclus ca Andrey al nostru să înceapă curând să țipe și în timpul punctelor, ba chiar să bată mingea în timp ce se înjură strașnic cu cineva din staff-ul său. 

Condus și în setul doi încă din start, la fel ca-n primul, Rublev a avut totuși puterea să înhațe un break și să balanseze cumva situația. Numai că a fost pe picior de egalitate cu Popyrin fix trei minute, cât a durat ca australianul să-i fure din nou serviciul și să ia avansul decisiv. Finalul meciului l-a găsit pe Rublev transfigurat, cu ochii ieșiți de tot din orbite, în timp ce Alexei și-a menținut, imperturbabil, nivelul. 6-4 și Popyrin e campion la National Bank Open.

Repet, Popyrin e campion la National Bank Open.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la Toronto ATP și Montreal WTA îți sunt oferite de 2Performant.

---

Jessica Pegula – Amanda Anisimova: 6-3, 2-6, 6-1

În aceste vremuri în care toți vrem totul și îl vrem acum, Pegula și Anisimova au livrat cu vârf și îndesat. Într-o oră și jumătate, cât a durat finala feminină de la Toronto, ne-am luat porția de dopamină, am trecut printr-un melanj de emoții, ba am văzut și tenis cu polonicul. Esențe tari concentrate în plicuri mici, vorba pungașilor care-ți vând nemurirea într-un ceai.

Meciul a pornit fără preludiu și ocolișuri, cu un break al doamnei Pegula, a cărei râvnă de a rupe norii în tenis ne coboară pălăriile. Dacă am fi fost oricare dintre noi în locul dânsei, am fi tratat tenisul precum fotbalul pe sintetic cu vecinii. Sigur că ne dorim victoria, că am fost educați să fim competitivi, dar nu-i capăt de țară dacă o luăm pe coajă. De fapt, nu se întâmplă nimic rău, mergem la o bere și uităm. Raportat la buzunarul lui miss Jessica, asta s-ar traduce prin nu-i capăt de țară, mâine își ia două avioane noi și o țară în curs de dezvoltare.

Dar Pegula e altfel, deține oleacă de material de campioană. Nu doar că nu epatează cu faptul că are gologani și pentru avion, și pentru pilot, nu precum al nostru Țiriac, care se vaită că nu-și permite șofer în aer pe motive de inflație. Pegula are ambiție și muncește pentru un vis de care nu are neapărată nevoie. Și muncește mult, se vede asta în jocul ei, lipsit de geniu, dar antrenat până la cele mai mici detalii.

După break-ul timpuriu, fata din Buffalo a stăpânit setul inaugural cu un serviciu de ATP. În fața unei adversare expansive în joc, care în Canada a scuturat bine de tot inclusiv balaurul Sabalenka, Pegula a ținut cârma meciului cu calm și siguranță. A ajutat-o și neliniștea lui Anisimova, ajunsă la finală cu inima suită la gât. Ezitantă, parcă intimidată de propria-i performanță, Amanda a încercat marea cu degetul ca să salveze primul set, cu lovituri de totul sau nimic. Majoritatea n-au ieșit, iar primul act s-a terminat cu o dublă greșeală sugestivă pentru jocul americancei mai tinere.

Zarurile păreau făcute pentru două seturi, mai ales că Pegula a mirosit nesiguranța adversarei și a pus-o sub presiune ca un teleoperator care vrea să te convingă de oportunitatea istorică a unei investiții în petrol. Doar că, după câteva exerciții de respirație așa cum a văzut ea la Andrew Huberman, Anisimova s-a dezmeticit. Un break în game-ul al treilea, încă unul în al șaptelea și deznodământul s-a amânat pentru decisiv. Amanda avea speranțe, mai ales că Pegula tocmai pierduse primul set din turneu și se cam lipise la erori și duble greșeli.

Doar că Pegula e antrenată și pe partea psihică. Jessica a găsit în tolbă cel mai bun tenis al ei, a suprimat entuziasmul Amandei și a rezolvat cazul în vreo 20 de minute. Un prim game la 0, urmat de un break și Anisimova n-a mai avut pe unde scoate cămașa. Tot mai constantă și mai stăpână pe sine, Jessica Pegula apucă din nou coroana la Toronto. E în formă maximă acum și vestea rea pentru fetele din WTA e că bate la ușă US Open, la Jessica acasă.