Sascha-mi vine câteodată

E tot mai clar că băiatul cu lănțișor atârnat de gât se consacră în expert în două chestiuni: meciurile de cinci seturi și urecheala sexului opus. Chiar e strașnic la amândouă. N-o să insistăm (prea mult) pe partea cu violența domestică, că am tot bătut monedă. Plus că niște comentatori vânjoși ne-au atenționat că să-ți agresezi femeia n-are legătură cu sportul, mai ales dacă inculpat Zverev nu folosește racheta pentru soluționarea problemelor din căminul conjugal. Puțini, dar există și asemenea cititori cu interes scăzut față de justiție și moralitate, probabil convinși totodată că FCSB e Steaua.

Ca să ne întoarcem pe teren, unul dintre puținele locuri în care Zverev nu are nevoie de permisiunea judecătorului ca să vorbească, meciurile de cinci seturi ale neamțului au ceva iz de record. Omul cu aur la mărul lui Adam a câștigat 18 din ultimele 20 de partide care s-au lungit la maximum. Semn că dacă ajungi în a cincea manșă contra lui, soarta ți-e pecetluită. 

Cameron Norrie nu a știut că n-are rost să-i șterpelești două seturi lui Sascha, așa că a ajuns să stea mai bine de patru ore pe Margaret Court. Dacă ar fi avut puțină viziune, pierdea cu circa o oră mai devreme și apuca să baloteze și el o friptură de crocodil înainte să se întoarcă acasă, la Monte Carlo. Dar Cam e britanic, de unde atâta viziune?!

Lăsând alegerile proaste la o parte, adevărul e că meciul dintre cei doi a avut de toate, cum ar zice Dumitru Graur ca să te convingă că ai asistat la un eveniment epic. Zverev s-a desprins târziu în primul set, în timp ce Norrie a comis o „remontada” în al doilea, când a întors de la 2-3 și a închis balul după ce a salvat și patru mingi de break ale neamțului.

Setul trei a fost și mai spectaculos, mai ales că a fost întrerupt de un protestatar care a ținut să-și facă văzut mesajul cu „Free Palestina”. Sascha, călit să nu-i pese de problemele altora, n-a fost scos de pe traiectorie și a preluat inițiativa. 6-3 și deznodământul era evident pentru toată lumea. Mai puțin pentru Norrie și publicul australian, care au făcut tot ce le-a stat în putință să se ajungă în decisiv.

Protestor interrupts Zverev vs. Norrie with 'Free Palestine' leaflets.

Play was stopped for a number of minutes.

📷 Getty#AusOpen pic.twitter.com/jWNlFfzr1R

— Matt Walsh (@MattWalshMedia) January 22, 2024

Ba mai mult, britanicul chiar a lăsat senzația că e în stare să arunce la gunoi statistica aia pro Zverev. Norrie a rezistat eroic în game-ul al șaptelea, când a salvat trei mingi de break, apoi s-a ținut scai de Sascha până în super tie-break, această metodă de departajare extremă. Un soi de o mână de poker la finalul serii de poker, pe sistemul „cine câștigă, ia tot”. Mâna a luat-o Zverev, fără mari bătăi de cap. „Bătăile de cap se deie, nu se ieie”, cum ar zice amicul Sascha dacă l-ar imita pe nea Ioan Andone.

Aceste cronici îți sunt oferite de noul Porsche Panamera

Arthur Cazaux – Hubert Hurkacz: 6-7, 6-7, 4-6

E o chestiune de stil dacă-ți place Cazaux sau ești pe mână cu Hurkacz. Doar că noi, vorba maestrului Gică Hagi încă o dată, nu putem fi nemți, nu putem fi belgieni, noi suntem latini. Creativi, fantezie. N-are cum să ne dea pe spate polacul, la care cel mai ieșit din tipare lucru e că i se mai zice „Hubi”. În rest, uriașul din Wroclaw e liniar ca o zi de luni.

În schimb, Le Roi Arthur e pe sufletul nostru. După ce l-a trimis la sesiuni de meditație pe Rune și apoi l-a șters de pe foaie și pe Tallon Griekspoor, olandez despre care Șumudică a crezut că-i adversara lui din Cupa Turciei, Cazaux ne-a pătruns în inimă. Și nu doar pentru cum abordează tenisul, ci și pentru că îți dă impresia că ar da share la cronicile astea, în timp ce fumează o țigară în scara blocului, ascultă Paraziții și explică de ce nu e combinație să bagi bani în cripto.

Hurkacz are alte calități, pe care le apreciezi mai mult cu cât ești mai puțin răzvrătit împotriva status quo-ului. „Hubi” dă tare în ele, e consecvent și cu „bombazo” la serviciu. Fantezia n-are loc în planul lui. Singurul lucru necalculat de polonez a fost acel 0-3 din startul meciului, de-am simțit că face Cazaux un Leicester și trebuie să săpăm adânc după metafore.

Dar odată ce s-a urnit și și-a reglat mâna aia ca de sapă, polonezul n-a mai întâmpinat complicații. Primele două seturi le-a rezolvat în tie-break, locul unde contează mai mult proiectul decât ideea. Manșa a treia a fost și mai simplă, în contextul în care franțuzul, om de fel, a obosit și s-a trezit cu niște probleme fizice. Hubert trece mai departe și se va duela cu Medvedev. Până atunci, doarme, mănâncă, se antrenează, că doar n-o face nimic ieșit din comun.

Linda Noskova – Elina Svitolina: 3-0, abandon Svitolina

Pentru Noskova, Melbourne se transformă încetișor în ceea ce este Sfântul Galați pentru Dorinel Munteanu. Orașul ăla angelic unde îți ies negreșit toate pasiențele și în care poposești mereu când simți nevoia să întorci soarta în favoarea ta. Sigur, Melbourne n-are Dunăre, dar câțiva moldoveni înfocați care să rostească aforisme despre Brăila tot găsești.

După ce a trimis-o la gerul din Varșovia pe Iga și, chiar mai mult decât atât, a prins titlu personalizat în onoarea ei pe site-ul Meșterului, cehoaica Linda persistă în victorii de povestit cehilor mai mici. Fata din orășelul Vsetín e acum în sferturi la Antipozi, deși a stat pe teren doar ceva mai mult decât ilustrul Jean Vlădoiu la Mondialul din 94.

Linda a pornit cu dreptul în meci, cu un break înhățat după un game maraton, cu peste 20 de puncte. Cehoaica a confirmat startul cu o victorie pe serviciu, apoi Elina a cedat. Mai exact, spatele ucrainencei a zis „pas”, că biata Svitolina ar fi continuat bătălia. În runda următoare, Noskova de Melbourne dă peste o altă domnișoară din Ucraina, Dayana Yastremska, și are două obiective precise: semifinala și, dacă o ajută iar Bunuțul, poate încă un titlu despre ea pe site-ul cronicarilor lui Meșter.

Nuno Borges – Daniil Medvedev: 3-6, 6-7, 7-5, 1-6

Unși cu toate alifiile și australienii ăștia. După ce în turul doi Daniil a dansat cinci seturi cu finlandezul Emil Ruusuvuori și l-a apucat dimineața pe Rod Laver, organizatorii i-au mutat meciurile mai devreme. Mișcare strategică, în scop 100% capitalist. Nu de alta, dar legenda spune că cetățenii care au rezistat la toată reprezentația rusului cu Emil au plecat de la arenă direct la lucru, unde n-au prea performat în ziua aia.

Lui Medvedev i-a ieșit azi în cale Nuno Borges, flăcău care aduce cu mai celebrul său compatriot Joao Felix. Bine, ca să fiu cinstit, e și puțin mai multă prejudecată aici. Așa cum chinezii ni se par toți cam la fel, că ignoranța ne caracterizează, n-avem nici exercițiul să vedem un portughez și să nu ne gândim c-ar trebui să bată mingea cu piciorul, nu cu racheta.

Plus că Nuno dacă talent, orice, ne-a demonstrat tuturor, ca să-l cităm pe „Regele” nostru drag. Lusitanul s-a ținut scai de Daniil, ba a și reușit să-l scoată din ale lui în al treilea set. Bătrânește și metodic, ca un nene care știe bine ce face, rusul a cules relativ lejer primele două seturi. Chiar dacă în manșa a doua Borges a întețit ritmul și s-a prins că Medvedev nu-i chiar invincibil la serviciu.

Rusul a avut apoi 4-1, 5-2 și două mingi de meci în al treilea set, doar că brusc de peste fileu nu i-a mai returnat Nuno Lusitanu’, ci un puiuț de Federer. Transformat printr-o banală rostogolire într-o mașinărie de tenis, de-ar fi scos Petre Ispirescu album nou dacă ar fi fost printre noi, Borges a dus jocul în setul patru. Iar pe Daniil l-a trimis înapoi la terapie, să reia procesul de unde l-a lăsat.

Și aici, la terapia lui Medvedev, ar trebui să zăbovim preț de câteva rânduri. Se vede că rusul a avut bunăvoință și a lucrat ca să-și trateze erupțiile nervoase. Moscovitul a mers o perioadă la specialist, și-a însușit câteva idei despre gestionarea emoțiilor, dar senzația e că a renunțat prea din scurt, fără să fie complet vindecat. Omul nostru uită tot atunci când mai intră în câte un bucluc, fie el și bucluc mic.

Altfel, sper că acele izbucniri de primadonă ale rusului, de pe finalul manșei a patra, să nu fie din vina cronicarilor meșteriți. Pentru că da, sunt aproape sferturi la Australian Open și asta e prima dată când Daniil e pomenit în cronicile noastre, o situație care poate doborî psihic orice practicant de tenis. Dar în apărarea noastră, Daniile, n-are nimeni nimic cu tine, pur și simplu am avut meciuri mai interesante de cronicărit!

Ca să nu lăsăm povestea în coadă de pește, că și noi avem ceva din anxietatea lui Sheldon Cooper în ceea ce privește lucrurile neterminate, să consemnăm că Medvedev a intrat din nou pe modulul „zid” în setul al patrulea. 6-1, ura și la gară. Bravo, rusule, felicitări, posibil să mai prinzi loc în cronicile de la Melbourne.

Miomir Kecmanovic – Carlos Alcaraz: 4-6, 4-6, 0-6

Am o veste bună, o veste mai puțin bună și una proastă.

Vestea bună e că murcianul nostru începe să pârjolească tot ce prinde prin Australia. Carlitos strălucește iar și a scos din nou pieptul la înaintare, cât să se audă peste tot acel „Vamos!” marcă înregistrată. Dacă până acum a bătut și cam atât, ca Juventus când mai bifează trei puncte fără glorie, Alcaraz a redevenit azi tenismenul căruia rivalii nu au ce să-i facă. 

Miomir s-a străduit, nu încape vorbă. A dat tare, a urcat la fileu, a stat și în spate, a variat cât l-a ținut cureaua. Doar că spaniolul are capacitatea să găsească ac pentru orice cojoc. La un moment dat, nimeni nu știa dacă Miomir e adversarul lui Carlitos sau doar un copil de mingi ușor dezorientat. Zero șanse de break pentru băiatul din Belgrad, stabilit în Dubai, pot să am și eu în fața murcianului, vorba aia.

Vestea mai puțin bună e că Alcaraz încă nu a bătut sârbul care trebuie. Kecmanovic e jucător serios, care a ajuns mult mai departe decât putea să prevadă orice ursitoare din Serbia. Dar nu e Djokovic și, mai mult decât atât, va fi perceput mereu drept „băiatul ăla din țara lui Nole”. Bine, e cu dus și întors chestia asta. Pe de-o parte, sportiv o să fii întotdeauna la categoria „și alții”, însă măcar vei prinde loc în față la bufet și recepții. Perspective, perspective.

Vestea rea e rea doar pentru haterii lui Carlitos. Murcianul e aici ca să rămână, nu are apucături à la Berrettini, Rune, Ruud sau câștigătoare de Grand Slam din WTA, care te seduc și apoi dispar. Intuiția îmi spune că o să cronicărim despre señor Alcaraz și peste 15 ani, când ibericul va fi adunat puțină chelie, câteva fire de păr albe și trofee de Grand Slam cu două cifre, prima dintre ele fiind 2. Mă rog, haterii lui Carlitos și merită vestea asta rea, ca să fim corecți. Că ce – Doamne, iartă-mă! – să ai cu minunăția asta de sportiv?!