Furi Corentin

---

Există un tenismen care e mai spectaculos decât toți ceilalți la un loc. Și totodată mai fericit decât majoritatea semenilor săi.  

E delăsător, îi sare țandăra repede, se hrănește cu polemică, bea Pepsi și bagă la jgheab tot ce-i place. E scund, probabil că nu ridică prea mult la piept, iar flotări nu face din principiu, că-s plictisitoare. Joacă tenis pentru că-i al naibii de tehnic și nu prea câștigă pentru că pur și simplu nu-l interesează în mod deosebit să câștige. 

E Corentin Moutet, franțuzul cu privire halucinogenă, care parcă există în circuit doar ca să facă mișto de toți ceilalți și să ne arate cum ar trebui, de fapt, să trăim cu toții. Liberi, eliberați, fără încrâncenare și fără restricții. Dacă unii lasă tot când joacă Sinner, Alcaraz, Djokovic sau cine mai știe care, eu mă opresc din orice fac atunci când am ocazia să-l văd pe însuși Moutet. 

Adversarii băiatului din Neuilly-sur-Seine, care mai de care, se hrănesc cu nuci și pește cu legume, au scos slănina din alimentație, își măsoară obsesiv calitatea somnului și se antrenează draconic. Corentin, în schimb, e autentic și face doar ce are chef. Singura constantă în viața lui e show-ul. Paranghelia, cum se zice pe la noi. Dacă iese și de-o victorie în timp ce lumea se distrează și face ochii mari, cu atât mai bine. Dar nu-i musai. Chiar deloc.

Corentin Moutet e puștiul desculț care intră pe terenul de fotbal doar ca să-ți dea craci, fără să-l intereseze câtuși de puțin unde-i poarta. E bucătarul care-ți prepară jumătate de zi mâncarea, ca să te lingi pe bot și să-ți scoți pălăria, iar la sfârșit îți cere mai puțini bani decât a dat el pe ingrediente. E șoferul care dansează la volan și-ți fredonează, fals, un refren faimos ca să nu mai fii bosumflat în drum spre muncă, după care uită să-ți ia banii pe cursă. Corentin Moutet e versiunea mai relaxată, mai umană a fiecăruia dintre noi. 

Într-un meci cu Aleksandar Vukic, australian cu mină serioasă și o tonă de îngrijorări, omul nostru s-a flexat să le arate chinezilor că viața poate fi și lipsită de orice fel de conformism. Că disciplina o fi bună, dar e supraestimată în zilele noastre. Vorba altui personaj celebru, ar fi luat-o americanii cu ei, dacă era atât de bună. În timp ce Vukic punea cărămidă lângă cărămidă și îi sufla victoria care părea aproape după primul set, Moutet căuta punctele extravagante, la limita limitelor. 

Moutet a executat piruete, și-a aruncat racheta, a strigat, a gesticulat, s-a strâmbat, ba s-a oprit și din joc, lângă fileu, ca să-l apostrofeze pe arbitru. Dacă n-ar fi trăit într-o lume prea convențională, Corentin ar fi cerut o Cola și o pungă cu semințe, pentru el, dar și pentru public. Totul pentru ca plătitorii de bilet din tribune să nu plece de acolo cu gândul că au văzut încă un banal meci de tenis. Nu, l-au văzut, în carne și oase, pe însuși Corentin Moutet.

Moutet a pierdut meciul, deși a revenit de la 3-4, cu break în minus, în decisiv. L-a pierdut, deși la 4-4 a avut 40-0, într-un game în care până la urmă și-a cedat serviciul. Lucruri care evident că nu contează. Nici pentru Corentin, nici pentru ceea ce ar trebui noi să extragem din modul său de a juca și de a trăi.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la Beijing, Shanghai și Wuhan îți sunt oferite de 2Performant.

---

Aryna Sabalenka – Madison Keys: 6-4, 6-3

Aryna nu știe, că-i tinerică și umblată, dar probabil că strămoșii ei își amintesc cum pe vremuri, în magnificul spațiu ex-sovietic, existau echipe de fotbal invincibile cu anii. Steaua și Dinamo, de pildă, băteau tot ce prindeau chiar și trei primăveri la rând, pentru că erau puternice, dar și pentru că asta era situația, vorba maestrului Andrieș. Jumătate de secol mai târziu, voinica Sabalenka adună victorii după victorii în același stil și senzația pe care o transmite e că aruncă succesele-n ghiozdan fără ca măcar să se forțeze prea tare.

În această dimineață, victimă i-a căzut Madison Keys, care de fel nu-i vreo pișpirică prin tenisul feminin. Doar că fata din Florida i-a pus astăzi Arynei cam tot atâtea probleme câte îi provoacă bielorusei un camion care intră în sensul giratoriu din partea dreaptă. Bielorusa nu doar că a avut controlul total al meciului, dar i-a fluturat asta pe la nas americancei cu fiecare ocazie în care Madison a încercat, timid, să facă ochi. De două ori și-a luat Keys break-ul înapoi și tot de atâtea ori Sabalenka i-a desenat cu racheta că n-are rost să se strofoce.

În ambele seturi, Keys a revenit de la 1-3 doar pentru a-și pierde serviciul în al șaptelea game. Două acte aproape trase la indigo, cu amendamentul că, în ultimul set, Sabalenka n-a mai așteptat să încheie pe propriul serviciu, ci a făcut-o chiar pe cel al adversarei. Mă rog, ca să-i dăm americancei ce e al ei, adevărul e că ea însăși a isprăvit povestioara, cu o dublă greșeală sugestivă pentru amorțeala psihică și fizică pe care i-a indus-o Aryna.

Așadar, a 15-a victorie consecutivă pentru doamna din Minsk și marșul ei continuă nestingherit pe pământ chinezesc. Ceea ce mă duce la o concluzie cu accente dramatice, pe care nu știu dacă sunteți pregătiți să o auziți. De asta, dragi copii, avem nevoie de Iga Swiatek în tenisul feminin. Iată o afirmație pe care nu credeam că o voi rosti vreodată.

Karolina Muchova – Cristina Bucșa: 6-2, 6-0

Ca români, putem să ne uităm la meciul ăsta din două perspective. Pe de-o parte, să ne mai plecăm o dată în semn de respect pentru a noastră Jaqueline Cristian, care a impresionat la Beijing și a părăsit turneul doar pentru că Muchova e într-o perioadă a carierei în care își curăță orice adversară. Cehoaica nu doar că te bate în timp ce-ți azvârle priviri războinice, vrea și să facă din fiecare victorie un soi de manifest.

Apoi, ar fi și perspectiva în care s-o vedem pe Cristina Bucșa una de-ale noastre și să ne doară eșecul ei. Sigur, e moldoveancă din Chișinău și trăiește în Spania dinainte să aibă amintiri, dar noi știm prea bine să nu ne împiedicăm de adevăr. Până la urmă, ne-am cățărat cu stil în cârca Emmei Răducanu, am cochetat elegant și cu Bianca Andreescu când părea să fie ceva de capul dânsei, de ce nu ne-am insuși-o și pe Cristina. Cristina, nume românesc, iată. Q.E.D..

Unde mai pui că, deși Muchova a redus-o la statutul de învățăcel, Cristina Bucșa e în forma vieții ei. Ba și cu ceva ingrediente pur românești în meniu, pentru că antrenorul ei e taică-su, un fost schior care n-a jucat niciodată tenis în cadru organizat! Omul nostru, moldoveanul nostru, a învățat singur care-i treaba cu tenisul, cum se apucă doamna rachetă, cum e cu serviciul, care-i șpilul cu backhandul. De astea. Și toată tevatura asta doar ca să o antreneze pe fii-sa. Spuneți-mi ceva mai românesc de atât. Aștept.

Ca să nu mergem all-in cu inimile din noi, că-i sănătos să ai și dubii în viață, să menționăm și că Bucșa e o domnișoară timidă, fără activitate în Social Media și mereu cu dor de casă. Nu degeaba a lăsat Barcelona și s-a întors în orășelul ei din nordul Spaniei, unde trăiește și azi, vreo 2,5 milioane de dolari câștigați din tenis mai târziu. Chestiuni care, parcă-parcă, n-au gară cu statutul de român.

Ca să ne întoarcem de la ce am plecat, Muchova e prea tare, cel puțin zilele astea. Karolina a căpăcit-o pe a noastră după o oră și câteva minuțele, timp în care a colecționat 13 mingi de break. A fructificat cinci, îndeajuns cât să-i administreze și un covrig, aliment pur românesc, lui Bucșa. Cristina a avut o singură șansă de a câștiga meciul. La 1-4, în primul set, când Muchova a avut nevoie de asistență medicală. Acolo putea înclina balanța în favoarea ei, doar că, din nefericire, cehoaica și-a revenit. Și aia a fost.

---