Yulia Putintseva – Iga Swiatek: 3-6, 6-1, 6-2

O poți înțelege și pe Iga. În unele zile, oricât de obișnuit ești ca lucrurile să-ți iasă, iarba nu se transformă în zgură și oricât ai bate din picioare, gazonul nu se tocește suficient de repede cât să aibă textura hardului. Iga înșirase până astăzi 21 de victorii, iar Putintseva i-a coborât direct în sufragerie, agitându-i sorcova la cap tocmai când își cizela tehnicile de meditație și manifestare.

Elementul-surpriză există și parcă nu. E ca în filmele horror în care vezi fata drăguță că aleargă prea liniștită într-o pădure în care cadrul de început ți-a arătat că există doar niște mâini scheletice care se plimbă pe lângă copaci. Știi că personajul nu strânge mai mult de 10 minute pe ecran și cel mult nu ești sigur când își va începe nefericita eroină drumul către următorul proiect cinematografic.

Cele 10 minute de faimă ale Igăi au ținut un set și trei game-uri. Semnele erau acolo și backhandurile scăpau în curțile vecinilor încă din prima parte a meciului. Putintseva a văzut imediat ce era tot mai evident pentru toată lumea, și-anume faptul că lipsa prafului roșu sub călcâie interferează puternic cu reperele numărului 1 mondial.

Fără să fie accidentată, Iga juca aproape de limita puterilor, iar buboiul s-a spart în game-ul patru al setului doi, când o scurtă la fileu și o minge dată în terenul de dublu a făcut legătura ideală pentru un prim break al Yuliei.

Terenul a devenit rapid o câmpie pe care Iga avea de căutat trifoi cu patru foi și număr de înregistrare cu 3 la sfârșit, în timp ce adversara ei lovea forehand-ul în stilul Monica Niculescu. Adică tocmai combinația de elemente ce te duc în pragul colapsului nervos și te îmbie către o sesiune de mușcat din perna plină cu pene de rață și rațe vii pe care o ai în camera de hotel.

Să găsești două seturi consecutive pierdute de Iga la 1 și la 2 e ca și cum ai încerca să găsești meciuri în care Cristiano Ronaldo a intrat cu părul nelustruit. Se întâmpla cel mai recent tot la Wimbledon, dar în 2021, când Ons Jabeur îi îndesa în traistă două seturi identice de 6-1.

Altfel, un lucru pare clar. Iga nu are cum să iasă pozitivă la testarea pentru iarbă. Nu în viitorul apropiat.

Novak Djokovic – Alexei Popyrin: 4-6, 6-3, 6-4, 7-6;

Liniștea zilei a fost salvată de Nole, pentru că altfel a fost încă o desfășurare stranie la Wimbledon. Ploaia a fost de ajutor doar dacă ai fost hater Red Bull și ți-a plăcut să îi vezi pe Max și Checo sortând după mărime pietrele de pe margine circuitului de la Silverstone.

Altfel, Emma i-a refuzat meciul de retragere lui Andy Murray, tagma artiștilor a pierdut-o pe Ons Jabeur și câteva sute de oameni au fost ținuți prizonieri de un meci în care Holger Rune a jucat patru ore cu un francez de dincolo de locul 200.

În privința victoriei lui Nole, cel mai tare m-a liniștit setul inaugural pierdut de sârb. Mă uitam și parcă un politician de încredere (deci nu român) îmi garanta un viitor luminos caracterizat de pace și bună înțelegere, în care mielul joacă Uno cu puii leului, iar medicii din spitale îi consideră frați de meserie pe doctorii în istorie.

S-a demonstrat că, așa cum se întâmplă în mod invariabil, Nole trebuie să învingă timpul. O face deja în deplasare și la orice colț de stradă, era de așteptat să îi iasă și în partida asta. Un serviciu pe deplin funcțional e cheia victoriei pentru orice adversar al lui Djokovic, dar e la fel de adevărat că un serviciu funcțional de-a lungul a trei seturi din același meci e și un mit tot mai greu de povestit fără să explodezi în râs.

Cazul Popyrin nu iese dintre liniile cărții de desenat. Cât timp a pus mingea în teren cu sete și adâncime, australianul a pierdut doar 3 puncte din 22 jucate. Când liniile terenului s-au subțiat și barca a început să îi danseze sub picioare, rechinul și-a făcut loc la masă și a început să își consume meniul preferat: speranțe deșarte.

În timp ce procentajele lui Popyrin ajungeau la niveluri de la care doar contractele cu Chevron își mai permiteau să le contactezi, Nole a încheiat setul câștigând fiecare punct jucat pe prima servă. Asta pe lângă ași și o senzație generală că, dacă sârbul apucă să proptească bine șevaletul, opera poate începe să fie licitată cu cecuri în alb.

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

Cronicile de la Wimbledon îți sunt oferite de noul Porsche Taycan.

Anna Kalinskaya – Liudmila Samsonova: 7-6, 6-2;

A fi un cronicar bun sau unul măcar demn de nesfârșitele „dar despre meciul lui X de ce nu ați scris”, (unde X e de obicei Novak Djokovic) înseamnă în primul rând să îți recunoști momentele de superficialitate. Am verificat: nu mai scrisesem până azi despre un meci al Annei Kalinsakaya. Nu mi-a picat pe tură, protestam silențios față de Rusia sau nu juca cu cineva suficient de interesant încât să devină ea interesantă.

Poza de mai jos vă va ajuta să înțelegeți de ce această dovadă de superficialitate își găsește obștescul sfârșit.

Ce se poate observa atunci când Anna e pe teren e totuși faptul că locul în Top 20 nu îl are pe bază de defilare și mesaje de „noapte bună”. Fata se numără printre puținii aparent-muritori care au încheiat anul acesta un meci cu Iga Swiatek fără să o lase pe poloneză vorbind singură pe teren la interviul rezervat celor victorioși. Se întâmpla în Dubai, unde ulterior a pierdut finală, iar o altă finală a mai pierdut în Berlin, chiar înainte de descălecatul pe adevărata iarbă a tenisului.

Față în față cu Samsonova, altă colega fără steag la manșetă, Kalinsakaya a anulat din start capacitatea adversarei de a face și altceva dincolo de un serviciu care sperie tunete. Tunete pe care, apropo, nu le-a mai oprit nimeni în timpul primului set, când ploaia a întrerupt meciul și nici la a doua iterație cu precipitații, când partida a fost din nou supendată și am putut admira copiii care trag cu cârca funiile cu care sunt legate obiecte supra-dimensionate de tip prelată. Altfel spus, tradiții imperialiste britanice.

Break-ul făcut de Anna la începutul meciului i-a oferit plasa de țânțari care să țină departe bâzâitul Samsonovei de după prima reluare a partidei, pentru ca în setul secund lucrurile să fie semnificativ mai clare. Cu o medie de 2,8 lovituri pentru fiecare punct jucat, Anna a lovit simplu și clar când a putut sau și-a lăsat adversara să fie decisivă împotriva propriului interes.

Prin setul doi, Samsonova a reușit un singur as, iar serviciul s-a gripat până când a căzut lat pe foaia de statistică, blocată la 35%. Adică exact contextul perfect pentru 37 de minute simple, fără dileme existențiale majore.

Radu Hângănuț

Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.