Kai verzi pe pereți

---

Unul dintre motivele pentru care ne place fotbalul e că nu-i matematică. Dacă era matematică, fazele finale ale Campionatului European nu ar mai fi trebuit să aibă loc, pentru că în grupe au jucat fotbal pe bune doar Spania și Germania, în ordinea asta. În rest, competiția asta de vară a părut că i-a deranjat pe jucătorii cu pedigree, care-au venit la fotbal obosiți ca niște zilieri care-și petrec viața extrasportivă de noapte la birtul satului.

În aceste condiții, simplul fapt că meciul dintre Spania și Germania s-a întâmplat în sferturi trebuie trecut la anomalii. Și-s multe anomalii la European, nu ne permite internetul să avem spațiu ca să le-nșirăm pe toate. Până și noi am fost o anomalie la un moment dat în desfășurarea acțiunii, chit că una pozitivă. 

Dar dacă tot s-a-ntâmplat, ne-am pregătit de spectacol și de un meci excepțional, c-așa urla mașina circului care s-a plimbat în ultimele două zile pe străzile întregii lumi. 

„Veniți să-i vedeți pe extraordinarul iluzionist Kroos, care n-a ratat nicio pasă în ultimii 400 de ani. Pe Thomas și Manuel, acrobații care scuipă moartea-n față. Din program: piticii Yamal și Williams, care jonglează cu 80 de mingi în același timp, deși circulă cu dispensă notarială de la părinți. Exoticul Kai Havertz, care dispare un meci întreg și apare la final pe foaia de joc. Ventrilocul Morata, care vorbește doar pe teren și-n statistici. Pedri, îmblânzitorul de șerpi. Musiala, aruncătorul de flăcări. Cucurella, fizicianul genial care face experimente cu descărcări electrostatice. La trapez evoluează Rüdiger, care te va fermeca prin excelenta sa kinetică de șifonier. Lume, lume, hai la circ!”

Și-am mers la circ. 

Ce trebuia să fie cel mai frumos meci al Europeanului s-a transformat rapid într-un soi de expoziție de sadism a arbitrului britanic Anthony Taylor, Guest Star al stabilimentului, venit cu scopul de a tensiona atmosfera prea relaxată. Show-ul a început devreme: trecuseră abia 5 minute când Pedri, chinuit de accidentări generate de faptul că pare că joacă fotbal 365 de zile pe an, încercând să-și salveze clubul, nația, familia și colegii de necazuri, a fost pârlit peste genunchi de Toni Kroos. Să ne-nțelegem: îl iubesc pe Toni, va avea icoană acoperită cu aur la Madrid, dar aici a cam tras cu luneta unde știa că va crăpa țeava. I-a dat peste genunchi copilului, copilului i-au explodat ligamentele genunchiului, iar Anthony Taylor a fost surprins la plimbare prin Stuttgart, e frumos pe lângă rău, ai și un parc de distracții permanent pe-acolo, mănânci un hot dog cinstit, te dai cu tiribomba, viață.

Căzut în admirație în fața Sfântului Toni, Taylor a refuzat să-i parcheze cartonaș neamțului, care s-a prins că poate să-ntindă elasticul și i-a verificat la glezne toată repriza pe spanioli ca vameșii puși în gardă că-i rost de captură. 

În locul lui Pedri a intrat Dani Olmo, care avea să joace un rol important în peliculă, dar pentru asta va trebui să avem un pic de răbdare. 

Până la pauză, apele au avut tendința de a staționa la nivelul acțiunilor periculoase, cu o ușoară pantă spre poarta germană. Capul răutăților a fost bicefalul Williams – Yamal, copii care par macerați în fotbal de la naștere și miros prin sticla televizorului a cărniță de calitate.

Dincolo, în atacul Germaniei, Kai Havertz și-a continuat excelenta prestație de la Campionatul European de Invizibilitate Profesionistă. Havertz, pe care Nagelsmann a continuat să-l titularizeze în ciuda faptului că a devenit evident că nu și-a acordat ghetele înaintea competiției și-i țiuie, și-a făcut treaba de atacant fals, demonstrând că Germania poate să-i facă față Spaniei și-n zece oameni. Știu, fotbalul tacticizat de azi are nevoie de jucători care să jumulească fundașii în timp ce creierele din linia a doua bagă coțofana-n ațe. Un soi de pivot modern care joacă rolul unui tip ce face ca echipa să iasă la numărătoare. Lăsați-mă să cred în cifre și-n viața din jurul unui gol, nu-n religia șiretului legat în jurul gleznei.

Imediat după pauză s-a aprins și lumina-n meciul ăsta. Era o fază benignă, undeva pe dreapta atacului Spaniei, când Lamine Yamal a pasat la șaișpe metri cu latul, de unde Olmo, venit inițial de pe bancă, apoi de nicăieri, a băgat mingea-n poartă cu largul concurs al unei apărări care ieșise la iarbă verde să prăjească ciocănele de taur. 

A urmat o perioadă de nedumerire înainte ca nemții să se apuce să-și facă drum ca un râu de munte care se umflă treptat și se transformă-n viitură. Pentru a-și betona simpaticul avantaj, selecționerul spaniol a executat lucrări învățate la școala de fotbal Sorin Cârțu, executându-și pe rând atacanții și păstrând pe teren o echipă cu rol de conservă pentru acel gol care făcea diferența. În fotbal, însă, limita dintre geniu tactic și clown indecis e sensibilă și fină. Pentru că, atunci când nemții au marcat în sfârșit prin Wirtz cu două minute înainte de finalul primelor 90, Spania se trezea cu o halcă de prelungiri și cu două brațe de fundași și mijlocași cu care trebuia să înoate până la mal. Dincolo, nemții apucaseră să-nfigă în teren toți atacanții istoriei fotbalului german, de la Gerd Müller la Klinsmann și de la Rummenigge la Tomiță Müller, general chemat din rezervă să-și atace dușmanii.

Așa că iată-ne într-o situație confuză, în care circul a trecut la tatonare. Nemții au dat ceva mai multe semne de viață, pentru că nevoile și neamul îi obligaseră să păstreze în teren oameni care știu să paseze bășica fără să-i dezmembreze hexagoanele cu cramponul. 

Apoi, Toni Taylor și-a terminat weisswurst-ul și și-a adus aminte că trebuia să-i dea galben lui Kroos în minutul 5. Ca să echilibreze situația, s-a uitat ca broasca-n sticlă la un henț cât freza lui Cucurella prin care jucătorul spaniol a oprit fără mănuși un șut în careu cu cinci minute înainte de final. VAR-ul, implementat pentru a salva fotbalul de el însuși, a hotărât să nu strice meciul cu decizii corecte, așa că meciul a continuat într-un amestec de nedumerire și înjurături germane, oricum foarte puțin creative la cât potențial are limba asta. 

Apoi, ca la circ, fix când selecționerul de la Fuente l-a surprins pe Joselu în derivă pe bancă în timp ce scrolla pe instagram după poze de la finala Champions League și l-a băgat în teren ca să mai tragă de meci ca de guma prinsă de talpa bașcheților în august, o centrare orfană l-a găsit în careu pe Mikel Merino, care s-a ridicat la cer sub umbra împleticită a lui Rüdiger și a înfipt-o-n ațe. Vă ziceam că limita dintre geniu tactic și clown indecis e sensibilă și fină, nu?

Spania se califică în semifinale, Germania pleacă acasă cu transportul în comun, viața merge mai departe, iar Anthony Taylor va continua să mănânce cârnați.

Kai Havertz a fost scos de pe teren în minutul 91. Vă mulțumim pentru o seară minunată în care s-au înghițit săbii și magicienii au făcut să dispară proverbialul autocar german. Și pe Toni Kroos.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la EURO 2024 îți sunt oferite de 2Performant.

Portugalia – Franța: 0-0 (3-5 la penalty-uri)

O să-mi fie greu să scriu cronica meciului dintre Portugalia și Franța. În primul rând pentru că tresar când văd albastrul francez de pe vremea în care ochii-mi erau vrăjiți de dansul misterios și grațios al lui Zizou, cel care m-a făcut să iubesc Franța nu doar în fotbal, ci s-o descopăr pe de-a-ntregul în culorile sale fascinante de după verdele gazonului. În al doilea rând, pentru că-i un pic deplasat ca un tip care a văzut meciul atârnat pe-un colț de canapea, cu un carnețel în mână, să-i ia la ștăngi pe ditamai ronalzii și mbapeii, jucători care costă PIB-ul unei jumătăți de continent și au salarii pe care noi habar n-avem să le citim dacă le vedem pe ecranul unui bancomat. Dar încerc, de ce să nu încerc? Până la urmă avem datoria de a ne aduce aminte că fotbalul e o joacă. Pe miliarde multe cheltuite pe haine dubioase, dar o joacă.

De exemplu, când o să mai râdeți de băieții-n galben care cică n-au valoare și-au plecat acasă în optimi, aduceți-vă aminte că ai noștri au marcat patru bardane la Euro, deci cu trei mai multe decât o Națională a Franței din care ies Bugatti-uri și castele pe Valea Loarei dacă-i prinzi pe băieți în tunelul de acces în teren și-i strângi între pereți. Cu toate bubele și neajunsurile pe care le au ai noștri, unii dintre ei salahori prin diviziile secunde ale unor campionate în care francezii și portughezii mănâncă tone de caviar cu polonicul, au reușit să ne facă să ne ridicăm fundalul din canapele de patru ori și să ne bucurăm ca niște copii, urlând ca pe vremuri și trezindu-ne, vorba cântecelului, din somnul cel de moarte în care se-adânciră corzile vocale.

Dar în seara asta n-o să am frâne, cu toate riscurile. Suntem în situația în care singurul lucru pe care l-au driblat jucătorii ăștia cu cerculețe-n jurul creștetului este fotbalul ca fenomen. Franța și Anglia par într-o competiție la distanță într-un joc la zero, ca la whist. În același timp, Portugalia e la al doilea 0-0 consecutiv în care Cristiano Ronaldo pare la un milimetru de explozie pentru că nu reușește să marcheze și să bifeze recordul personal dorit: al șaselea turneu final european la care o bagă-n ațe. Înțelegem frustrarea omului: când cazi în grupă cu Georgia și Turcia și te visezi golgeterul competiției, când ai în spate o carieră în care ai numărat mai multe goluri decât meciuri jucate, vei avea constant impresia că nu marchezi pentru că nu vor individualiștii de colegi care se găsesc să tragă la poartă când tu erai liber în careu. Câmp de distorsiune îi zice în termeni psihologici și e ca-n bancul ăla în care un șofer aude la radio că un nebun merge cu 130 în contrasens pe autostradă, iar el să miră: „Cum unul? Sunt zeci!”.

În altă ordine de idei, e musai să respectăm dorința asta surdă și aparent inexplicabilă de a juca fotbal și munca din spatele dorinței. Pepe și Cristiano Ronaldo au jucat 120 de minute la vârsta la care mulți dintre noi au dat deja drumul la câini, alergând un semimaraton cu toate camerele gata să le preia grimasele și să le transforme-n meme. Mai mult, o mare parte din acel 0-0 de pe tabelă i se datorează unchiașului Pepe, care a evoluat: din tânărul bezmetic căruia-i creierul îi funcționa ca un caleidoscop fără repaos și intra-n revizie neprogramată cel puțin o dată pe repriză, portughezul s-a transformat azi într-un venerabil lord al efortului. Așa că pe de o parte înjurăm cu năduf scoruri nule pe care le considerăm o păcăleală pentru că ne așteptam la artificii. Dar pe de altă parte, există oameni în lumea asta care au ca scop dedicat să nu ia gol și le și iese. Deci respect tuturor apărărilor din meciurile dormitive și monocrome.

M-am luat cu vorba și nu v-am zis cum a fost meciul.

Ronaldo a stat cu mâinile pe sus cerând mingea jumătate de meci, atacanții ambelor echipe au părut constant, vreme de 120 de minute, că încearcă să marcheze printre buturile unei porți imaginare de rugby, medicii de la Real Madrid au început să se specializeze în țesuturile nazo-faringiene după ce Mbappe s-a retras la depou pentru c-a primit încă o minge (aparent moale) în fuzelaj, iar Joao Felix a ratat la penalty-uri și a trimis Franța în semifinale.

Dureros și chinuitor fotbal.