E timpul să recunoaștem: jucătorii Angliei sunt mari. Au răpus azi un adversar care se gândește numai la apărare. Un adversar care tot turneul a refuzat jocul. Un temut dușman al jocului în care imaginația nu trece de nivelul la care, pe foaie, pictezi copaci, soare și casă din șase linii drepte. Iar după ce l-au învins pe Southgate, jucătorii Angliei au trecut și de olandezi, dovadă că victoriile chiar aduc victorii.
Putem spune despre Gareth Southgate că i-a dus pe englezi în finală Euro 2024 așa cum eu pot pretinde că am dus 250 de oameni în Barcelona și pentru mine sunt aplauzele de la aterizarea avionului în care am stat pe locul 25F, cu picioarele pe sub scaunele de la 24 D și 24 E.
Anglia a ajuns în semifinală schimonosită de suferințele intelectuale ale unui turneu în care jucătorii s-au zbătut pe un uscat pe care fauna botanică a fost formată numai din lanțuri și porți ferecate. Au strălucit jucătorii englezii doar în măsura în care iei în calcul că asta presupune să vorbim despre întâlnirea la ceas de seară cu un zombie radioactiv. Ce i-a salvat în aparență a fost dorința sinceră și pe alocuri naivă a olandezilor de a juca fotbal.
Anglia a fost într-un permanent joc al imitației. A fost o Serbie mai răsărită, o Danemarca îmbrăcată în alte culori și tot așa. Ideea de aport la spectacol a Angliei a fost constant echivalentă cu construirea unui meniu unic de bucate prin adăugarea unei porții de fasole lângă fiecare preparat. Olanda însă a făcut imprudența de a crede că jucătorii englezii chiar îl ascultă pe Southgate, uitând că engleza, în diferitele zone ale țării, poate suna atât de diferit încât să te absolve de gestul nesupunerii la ordine.
Meciul a început răzvrătit, într-o viteză amețitoare date fiind standardele construite anterior de echipa Angliei. De la olandezi te mai aștepți, pentru că vin din țara în care party-urile se numesc rave-uri, iar acolo miști mai mult decât respiri. Tocmai de aceea, șutul de la distanță pe care Xavi Simons l-a transformat în gol a părut în primul rând un gest de normalitate, dar și semnal clar că Anglia se află în mijlocul intersecției din casă și o finală pentru care nimeni din staff nu are acreditare.
Foto: IMAGO
Câteva minute mai târziu a început show-ul lui Denzel Dumfries, cunoscut nouă pentru actele de vandalism pe care i le reproșăm încă după meciul jucat de ai noștri în optimi. Denzel a ridicat copita cramponată în mijlocul careului chiar când Kane făcea un gest ce trece drept obscen și reprobabil în vocabularul lui Southgate: șuta la poartă. Cum în primă fază nu s-a fluierat penalty, Southgate a fost de acord, pentru că el nu vede logica în a pendula piciorul spre minge. Deci, în opinia lui, Kane și-o căutase. Nu ar fi mers până la a cere galben pentru propriul jucător, dar nici departe nu era.
Dat fiind contactul evident pentru toată lumea și marginal pentru cei care altfel bolesc fatal trei zile când urcă scările în absența liftului, Kane a avut de executat și transformat un penalty, respectând astfel cerința antrenorului de a marca neapărat, dar obligatoriu într-un mod complet insipid, nespectaculos și imposibil de asociat direct cu ideea de fotbal.
Desigur, jucătorii Angliei cunosc ideea de respect față de autoritate. Vin totuși din țara care la imn îi cântă unui singur om, așa că egalarea a fost urmată de o naturală și complet intuitivă retragere în apărare. Dumfries a avut apoi o bară venită după un corner, a scos o minge de pe linia propriei porți și îi mai rămânea doar să intre pe teren din tribună ca să bifeze toate modurile în care te poți remarca vizual la un meci de la Euro 2024.
Bara lui Foden s-a consemnat și ea în rândul derapajelor tactice comise de englezi până la pauză, acolo unde s-a intrat cu scorul de 1-1 și sentimentul că Southgate are multe de făcut la pauză pentru a-și domoli băieții redeveniți brusc fotbaliști într-un complex de momente de neatenție.
Foto: IMAGO
Se spune însă că filozofiile antrenorilor mari se văd după pauză. Southgate nu e nici antrenor, dar nici diferit, pentru că în repriza a doua Anglia nu a mai jucat nimic vreo jumătate de oră. Cum și omologul lui neerlandez vine din aceeași școală de gândire cu budă în curte, părea că ne îndreptăm agale spre un nou set de prelungiri jucate în semn de protest față de competiție și apoi lovituri de departajare, că trebuie plătit un tribut și caselor de pariuri care mai au jocuri de ruletă în portofoliu.
Desigur, știm din istorie că inclusiv marile genii ale diferitelor domenii mai ațipesc și așa ajung să schimbe cursul civilizației. Southgate l-a scos pe Kane de pe teren în minutul 81 și a introdus un atacant care încă mai crede că în fotbalul internațional trebuie marcate goluri. Dar dialogul din momentul schimbări nu e așa cum credeți. Nu a fost deloc ideea lui Southgate. Treaba a stat cam așa, într-o discuție dintre tehnician și unul dintre secunzi:
– Îmi place ce văd, mate, m-au speriat cu fotbalul ăla. Acum chiar văd ceva ce recunosc. Nu aș schimba nimic…
– Poate doar pe Kane…?
– What? Kane?!
Secundul îi transmitea deja arbitrului de pe margine ce cifre să pună pe tabela pentru schimbări și îl asigura că Southgate, la ultima replică, a spus de fapt „Watkins”*
Câteva zeci de secunde mai târziu, în ciuda protestelor tacite, Ollie Watkins pătrundea în teren, gata să distrugă creația lui Southgate. Alte câteva minute mai târziu, o făcea cu un șut în cros, din careu. Momente de completă cumpănă pentru selecționerul Angliei, pus față în față cu un gest de înaltă trădare al elevului său: gol din acțiune. De neiertat.
Foto: IMAGO
Că Anglia ajunge în finală de pe o jumătate de tablou care ne dădea inclusiv nouă speranțe nu e tocmai cea mai ridicolă idee. Înainte semifinalei, mai degrabă am fi spus că Anglia are mai multe șanse să joace meciul pentru trofeu decât șanse să joace fotbal vara asta. Că s-au întâmplat aparent concomitent, asta e straniu. Cunoșteam capacitatea jucătorilor englezi de a depăși orice limite fizice.
Dar să spargă codul din patru cifre consecutive nule cu care Southgate ferecase picioarele propriilor jucători? Asta chiar e o performanță și e una la care Spania trebuie să găsească răspuns: cum joci cu unii care pot juca, dar trebuie să o facă pe ascuns, când antrenorul lor nu e atent?
Vedem duminică.
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la EURO 2024 îți sunt oferite de 2Performant.
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
