Un vânt nemilos mișcă flamurile colorate în albastru, roșu și alb. Un ghem verde sare către înaltul cerului împovărat cu nori și e ratat la limită de o lance de aluminium și grafit. În următoarea secundă, cerul se întunecă brusc. Nu am descris cadrul unei scene de luptă din Game of Thrones, ci o secvență din setul decisiv, când Rublev era la serviciu, scorul era 0-2, iar rusul a făcut imediat o dublă greșeală.
Probabil am fi avut un meci mai bun dacă vântul rămânea doar în prognozele pesimiste ale meteorologilor și nu ține neapărat să facă freza mingiilor scoase din vid pentru partida dintre Sinner și Rublev. Dar se putea și mai rău, pentru că, la un moment dat, părea că nu sunt departe lăcustele într-o lume în care, oricum, plăgile ce s-au abătut asupra Egiptului par doar muzica de fundal pe care o are internetul pentru a contesta schimbările climatice.
A fost totuși o foarte bună ședință de terapie pentru Rublev. Obișnuit să se certe cu fanii, adversarul, mingea, arbitrul sau toate în același timp, ar fi fost o provocare pe măsura rusului să se certe cu ceva mai puțin vizibil. Cu atât mai mult cu cât pe Sinner îl învinsese deja mai la nord, în Canada, așa că perspectiva înfrângerii probabil nu era chiar atât de capabilă să-i aprindă mediul oricum prea volatil dintre urechi.
Continuând desfășurarea din meciul din Montreal, Rublev a pornit în meci în același derapaj controlat dar sălbatic pe care îl are în cam orice partidă, dar și când, la ceas de seară, se apucă de adunat ouăle găinilor din curte. E mai mult decât evident că omul nu poate să trăiască fără să ne țină în spaima ideii că orice meci al lui se poate termina cu victorie, înfrângere sau internare.
Foto: Dylan Buell/Getty Images
Îmi exprim sincer preocuparea și îngrijorarea pentru Andrey, care are noroc că tenisul nu e contabilitate și trebuie să te oprești orice-ar fi pe la 35 de ani. Pentru el, chiar și până atunci pare mult și un pariu curajos. Până când vântul a început să îi traverseze părul și jocul pe toate diagonalele, Rublev a luat un set sub aripă după două ultime game-uri de break și rebreak.
Cum niciunul dintre cei doi nu s-a bucurat de binefacerile unui prim serviciu și au vărsat constant lingura de ciorbă în timp ce și-o duceau spre gură, asta a însemnat că am avut de-a face cu o partidă în care a avea frâiele mingi a fost o constantă povară, iar miza s-a mutat pe capacitatea fiecăruia de a controla toanele vremii.
Iar vânt a fost. L-a deranjat mai mult pe Rublev în primul rând pentru că e foarte simplu să îl deranjezi pe Rublev, un tip despre care se spune că, în copilărie, când juca rolul vânătorului în „Scufița Armata Roșie”, l-a împușcat pe urs încă de la intrarea copiilor în sala în care urma să se țină spectacolul, pe motiv că momentul oricum urma să aibe loc, iar copilul era cumplit de enervant cu mult înainte să își pună costumul pe el. În plus, micuțul Andrey nu mai avea răbdare să aștept educatoarea, la care se afla arma de jucărie ce avea să fie folosită în scenetă.
În fine, Sinner a revenit tiptil, purtat de vânt, probabil chiar la propriu. Era cumva și de așteptat, pentru că omul tocmai și-a sărbătorit ziua de naștere, prilej cu care îi salutăm plini de respect și compasiune pe cei care, prin comentarii, spuneau la ultima înfrângere a lui Sinner că se cam văd efectele faptului că omul joacă mai intens dublu mixt cu Anna Kalinskaya, de unde și cumplit de modestele rezultate din sezon, când abia a prins măcar sfert de finală la toate turneele ATP Masters la care a putut juca.
Așa cotropit de imaginile trupești cu Anna și învăluit în mrejele plăcerile de la care puriștii tenisului de dezic cu obstinație pentru a fi 100% capabili să opineze la nivel înalt pe Facebook, Jannik a reușit să câștige setul doi și să ducă partida într-un decisiv care putea arăta așa, dacă americanii ar fi împrumutat zidul lui Trump dinspre Mexic și l-ar fi prăvălit peste arenele din Ohio, ca să le protejeze de vânt.
În decisiv, Rublev a început să priceapă că în tenis te poate bate adversarul, dar și vântul. De unde serviciul oricum îi era suspendat în copac, rusul a dat startul mârâielilor turbat voalate și am înțeles că lucrurile nu merg în direcția bună nu când scorul din ultimul set era 5-1 pentru Sinner, ci când Rublev încerca să îl convingă pe arbitru că felul în care bate vântul e o chestiune în raport cu care trebuie întreprinse acțiuni urgente. Cel mai amuzant a fost că omul din scaun chiar a fost de acord cu Andrey și i-a dat dreptate cu privire la faptul că au fost vreo două pale de vânt semnificativ mai agresive decât probabil e acceptabil în regulamentul ăla de tenis ce a ajuns să conțină orice.
Deloc previzibil, mingea decisivă a fost o semi-ramă transformată în scurtă de vânt, un dezondământ aproape perfect pentru o partidă la care poate că Rublev s-ar fi supărat mai cu energie dacă amintirea fericită a recentei victorii nu i-ar fi fost plasată la nici șapte zile distanță.
Foto: Frey/TPN/Getty Images
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la Cincinnati Open îți sunt oferite de 2Performant.
Iga Swiatek – Mirra Andreeva: 4-6, 6-3, 7-5;
Bravo, Iga! Bravo, Mirra! Bravo noi că stăm cu ochii înfipți în pixeli și ne lăsăm transpirațiile pe marginile ecranelor LED care ne plimbă din turneu în turneu! Bravo și felicitări deșănțat ironice îmbibate-n urări de bere caldă pe veci (în general) televiziunilor de sport din România care iau turnee de tenis doar ca să umple grila cu ceva în care poți îndesa nesfârșite calupuri de reclame la pariuri și păcănele, permițându-și fără nicio reținere să taie meciul la mijloc și să treacă mai departe cu mersul grilei.
Până prin setul doi ori v-ați uitat cu mine la meci, ori nu. Din setul doi, după ce partida le-a rămas doar celor pasionați de subscripții care în zi de salariu își iau partea de parcă ar fi cămătari cu ecuson și chitanțier, m-am uitat eu și am ce să vă spun.
Faptul că Iga a câștigat e rodul unei încordări care, dincolo de tenis, ar fi putut să defrișeze toate pădurile de pe valea Oltului cât ai spune „vreau să aflu cine își construiește trei cabane noi de pe urma acelor copaci tăiați în numele autostrăzii”. Iga trăiește o perioadă de amplă legănare a corabiei, în care pe la fiecare turneu descoperă cum e viața purtătorilor de coroană: cu orice ocazie, după binețea dată la fileu înainte de meci, cineva o să încerce să o agațe în greblă și să fugă cu ea pe ogor până când vine camerista și te invită să eliberezi dormitorul principal al clasamentului WTA.
Foto: Frey/TPN/Getty Images)
Mirra e printre candidatele perfecte pentru a-și face rezidențiatul în această specializare nobilă de teroare permanentă pentru jucătoarele de top. Are un serviciu care astăzi, în zi de weekend cu punte de vacanță, a livrat 12 ași. A pus pe lângă el un joc țeapăn, înfipt pe linia de fund de precum un bugetar atât de sigur pe job-ul lui încât își mai aduce trei rude în biroul consilierilor. Cu privirea în față, mijind ochii prin furtuna de lovituri dârze ale Igăi, Mirra a luat primul set și a sunat clopoțelul pentru ședința silențioasă din mintea adversarei.
Ziceam însă de momentul în care se află cariera Igăi. Are titlurile, dulapurile-i sunt pline de cupe, farfurii și argintărie scumpă, iar acum pare să își concentreze energia de luptă pe separarea liniștii de gălăgie. „Cum cureți ciocanul, nicovala și scărița de zgomotul infernal din jur?” e ceva ce nimeni nu învață la Școala Superioară de Lideri în Tenis, așa că trebuie încercate toate cârpele de sub chiuvetă.
La Jocurile Olimpice nu i-a ieșit, dar azi a mers. Iga a pus capul în pământ și umerii în ușă, după care a împins până a mutat fundația casei. S-a lovit constant de Mirra și jocul ei compact, care ține piept – în același timp – oricărei jucătoare din circuit, dar și în eventualitate în care vreodată, în calea unui puhoi, avem nevoie de un dig suplimentar. Iga și-a turnat în farfurie setul doi, iar în decisiv a curs apă din ceruri cu precizia cu care preotul toarnă vin din punga de plastic în vasele de împărtășanie: nici o picătură nu a curs pe lângă până s-a ajuns la 5-4 pentru Mirra.
A fost momentul în care Iga a umflat tenisul până a arătat ca un păun înfoiat pentru concurs, a mușcat din sandwich-ul cu jăratec din care înfulecă înainte de ultimele curbe din meci și a făcut break, supraviețuind în game-ul următor de serviciu unei ultime încercări a Mirrei de a prinde victoria în canin. Între timp, pe Digisport 4, în Inter – Genoa era 1-1, iar Morten Thorsby intra în locul lui Ruslan Malinovsky.
Foto: Robert Prange/Getty Images
Aryna Sabalenka – Liudmila Samsonova: 6-3, 6-2;
E cu adevărat reconfortant să știi că prin circuit mai există fete care joacă așa cum o fac Sabalenka și Samsonova. Asta pentru că e foarte reconfortant să știi că au motive de frustrare inutilă cei care tot o țin langa cu tenisul feminin distrus de big hitterițe ce trântesc ghiulele acolo unde alții ar spera să vadă evantaie grațioase și dantelă moale la atingerea imaginară în locul zalelelor ce zdrăngăne pe lângă fileu.
În plus, Aryna revine pentru a patru semifinală consecutivă la Cincinnati și un meci pentru finală care se va juca cu Iga Swiatek, așa că partida cu Samsonova a fost o încălzire bună. Nu neapărat prin prisma calității meciului, ci mai degrabă pentru că afară a fost teribil de cald și, după multe reprize de ploaie, azi s-au acordat chiar și pauze pentru a mai tăia din efectele căldurii.
Foto: Matthew Stockman/Getty Images)
Una peste alta, Aryna a dat năvala în meci și a plecat de pe teren după nici măcar 80 de minute întregi. Samsonova a dat tare, dar fără direcție și a pierdut mănunchiul de chei de fiecare dată când a primit oportunitatea de a salva ceva din partidă. A terminat cu 6 duble greșeli și singura ei realizare din acest meci e că măcar nu s-a pus în calea unui show cu casă închisă în semifinală. E la fel de adevărat că nu toate au mers bine pentru Aryna, asta din cauza unui puști care ne-a arătat că inclusiv câștigătoarea de la Australian Open de anul ăsta poate fi refuzată „on live tv”, cu o arenă întreagă atentă la moment.
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
