Coco Gauff – Karolina Muchova 6-1, 6-3 – Cronici. Satire. Șarje.

Finala turneului de la Beijing ar fi fost excelentă, crème de la crème, dacă ar fi prins în rețetă și ingredientul intitulat Muchova. Cel puțin asta presupunea anunțul organizatorilor, ca meciul pentru trofeu să aibă două pretendente, nu doar una. De fapt, ne-am uitat cu forța la un solo de rachetă, ca la o plenară a Partidului Comunist. Și pe la noi, de mai bine de un deceniu, se obișnuiește ca alegerea unui președinte de grup politic sau a unui candidat la o demnitate publică să se facă într-o armonie deplină, fără alternative. Unsul și plebea. Să nu existe supărări, să rămână toți membrii la șampania și pișcoturile de după, să nu se ivească mugurii unei aripi a disidenților etc. Trăiască tovarășa Gauff!

Cele două disputaseră finala de la Cincinnati și o semifinală de US Open, ambele în 2023. De fiecare dată bucuria călătorea alături de americancă. Tot două seturi, dar cu adevărat disputate, nu ca acum, când cehoaica și-a trimis pe teren doar ochii aceia verzi, mari, luminoși. Și o tușă groasă de resemnare, vizibilă prin grimasele adânci, după un împovărător 6-1 în primul set. Memoria recentă îi plesnea cu barosul cuie în scoarța optimismului, intrau piroanele ca-n brânză. Fata din Olomouc încă nu avea nicio manșă câștigată în fața lui Coco, o apăsa, era mai mult decât o frustrare de linie. Dar după ce te bate măr, așa cum avea să și recunoască franc la festivitatea de premiere, îți mai pasă că a fost 0-2 sau te-ai fi consolat să îți încerci șansa într-un decisiv sumbru?

Nici măcar când a primit cadouri de după fileu, câteva duble marca Gauff, nu s-a apretat mașina de tenis din Cehia cu care ne învățaserăm. Era altceva după lunga absență, rebranding cu aer de Europa Centrală. Nu și astăzi. Karolina nu ajunsese la meci, privea de undeva, de departe. Se apăra aproximativ și cu teamă, ataca la limita lipsei de responsabilitate, mai toate urcările fiind taxate cu cinism de campioana care avusese mai mult de furcă în semifinale, cu Zheng.

Să ai 2-0 în runda secundă și să privești tot ca Miorița, aceasta nu e Rambo-girl, cum încercam să-i încarc portretul-robot în cronica de sâmbătă. Ea simțea că n-o să-i iasă nimic sau poate că palpase ritmul partenerei de întrecere care, la ridicarea nivelului de joc, reacționa aproape instantaneu. Zburda, cuantifica și dioxidul de carbon care ieșea din plămânii sportivei europene. Pentru 5-3, Coco avea să închidă după o cursă rapidă în apărare și cu o pivotare care loba mingea la doi metri de inertul obstacol. Forță, explozie, tehnică, precizie.

– Dați drumul la festivitatea aia de premiere, că eu nu sunt azi, părea să bolborosească din iriși și cornee învinsa încă de la vestiare. Urma la serviciu ca să-și prelungească șederea. N-o mai asculta nimic, defazaj total. Mai rămânea să acuze amfitrionii că a asistat fără voia ei la o finală făcută pe vapor, lipsită de autenticitate. N-avea rost, a luat și ea un platou oacheș, puncte WTA și bani cât să ne dea înapoi datoria aia.

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

Cronicile de la Beijing, Shanghai și Wuhan îți sunt oferite de 2Performant.

Daniil Medvedev – Matteo Arnaldi 5-7, 6-4, 6-4

Într-un univers paralel, Medvedev nu are legătură cu bărbatul posac din timpul meciurilor cu mingea galbenă. Aici lasă mereu impresia că ar fi avut pagini mai încărcate de răsfoit, dar că-l strânge la ficat o datorie istorică la un organizator de turnee cu de toate, inclusiv de tenis. Dincolo – mult după Calea Lactee – e de statură medie spre mică, se ține cu dinții de un job de profesor de școală de fete și merge în timpul liber să pescuiască balene. E voie în acea dimensiune, a cheltuit o avere pe instrumentar. Daniil de la interviuri se transformă cu fiecare cuvânt pe care îl scoate pe cavitatea bucală. Se simte eliberat, trage inclusiv cu caninii și premolarii de supapă și e dispus să-și îmbrățișeze și adversarul, chiar dacă acesta din urmă i-a aplicat o corecție în trei seturi.

Pe Arnaldi îl încondeiasem cu alt prilej. Italienii cu figură de italian n-au cum să ajungă în top, nu în acești ani, la fel cum prințul Sinner mai are de acumulat experiență pe mimico-gestual pentru a se produce cu succes într-un film cu și despre băieții nu tocmai ușă de biserică din Sicilia. Capisci?

Revin la peninsularul distribuit în ecuația cu rusul de pe locul 5 ATP. Cu un serviciu mai curat decât al fostului lider mondial, cu mai multe încercări de a puncta decisiv și cu o flexibilitate tactică de a atrage în mod diversificat prada de după fileu, Matteo a făcut unul dintre cele mai bune meciuri din ultima perioadă. La French Open, în ultima zi de primăvară a acestui an, îi ieșea o partidă de referință, un 3-0 cu Rublev care îl transforma pe Andrey. Acesta din urmă trăgea pe direct duble pentru animația Sponge Bob Square Pants. I-au ieșit ochii din orbită, i s-a înroșit nasul, s-au petrecut și alte drăcovenii, deci e posibil să fi luat concursul.

În dimineața acestei zile, Arnaldi a răsturnat cu entuziasm primul set, de la 1-3 la 4-3, și s-a dus pe modul proiectil spre 7-5, pentru ca apoi să se cumințească. Să-și mănânce singur aripile cu care umbrise terenul în manșa de acomodare. Daniil, la ai săi 2 metri, s-a deplasat eficient, și-a asigurat intrarea în setul seturilor, pentru ca acolo să aștepte cu răbdarea rotisată bine în atâția ani de carieră. Știa că trebuie să se ițească și o combinație apoasă de servicii din partea sportivului originar din San Remo. Așa a fost. A scos break la 4-4 și nimeni nu i-ar mai fi putut anula șansa de meci. Apoi, la microfon, devenea forma de viață din galaxia cu nume greu de pronunțat.

Jannik Sinner – Tomas Martin Etcheverry 6-7, 6-4, 6-2

Plouă și în China ca la mine, la Galați, așadar ziua de duminică a fost ocupată doar la arena cu capac de la Qizhong Forest Sports City din Shanghai. Iar când găsești în meniu dueluri ca Thompson – Griekspoor sau Giron – Khachanov, cu toate că broccoli și rucola lucrează pentru pancreas, ai dreptul să te și eschivezi. Explici, eventual, că ții fasting sportiv și te adăpostești la un Sinner – Etcheverry, categoric meciul cu multă cărniță al zilei la acest turneu Masters, mai ales în condițiile în care argentinianul a apărut în lumina reflectoarelor plin de urme de ruj și mirosind a salată de parfumuri. Își pupase familia extinsă și vecinii de pe stradă. E procedura standard când mergi la coridă. Venea hotărât să extragă taurul costeliv de pe traseu și să-i spună proverbe de abator.

Costeliv erbivorul nărăvaș, dar musculatura lui Jannik e parcată toată sub șapcă. Italianul nu are cap, găzduiește pe umeri ditamai laboratorul de tenis, un computer cu softurile la zi. Și cu licențele achitate, nimic piratat, în ciuda bârfelor aruncate în ventilator de câteva luni încoace. Virusul informatic Tomas Martin sună foarte domestic, mai bine decât ciclonul Boris, însă a beneficiat doar de o dezvoltare incipientă.

Sud-americanul cu bentiță măcar a scos untul din numărul 1 ATP, în tiebreak-ul primului set ținându-se o bătălie ca de Final Four sau ca la piramidă, ca să împrumut din terminologia luptelor de contact. Pârâia mingea, icneau copilașii de mingi aduși cu forța la teren, în loc să-și facă treaba lor de adulți apreciată contra-cost de întreaga planetă, transpirația putea fi confundată cu torențiala de afară. La 2-1, în sesiunea de departajare, a pocnit Etcheverry stânga-dreapta de s-a încovoiat șeful tenisului masculin. A stat cocoșat preț de câteva secunde. Cu câini-lup special antrenați își căuta respirația. 7-3 și primul set lua calea emisferei sudice.

Abia atunci trebuie să te temi de fiară. Jannik s-a îndreptat, a egalat la seturi după ce a scos primul break la o oră și un sfert de la începutul jocului, și i-a făcut ferfeniță cearșaful toreadorului. De la 0-40, pe propriul serviciu, Tomas a stors un 1-0 muncit în startul decisivului. A încercat să rămână în picioare într-un game de 11 minute în care a irosit trei mingi de break și a admirat de la câțiva pași distanță o mostră de tenis de mare campion. Ai oricum de câștigat în asemenea zile. Italianul trăgea fermoarul cu game la zero după aproape trei ore de snopit sfera care ținea sute de oameni cu umbrela deschisă pe lângă arena din Shanghai.

Dănuț Lungu

N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.