Lins pe Botic

---

Vezi scorul și vrei să te ascunzi în munți. Te freci la ochi, în speranța că ești doar bătaia de joc a propriilor dioptrii, deși tot cifre depistezi, nu litere, și deodată nu mai înțelegi sportul. De niciun fel. O fi băgat-o pe mânecă CFR-ul lui Dan Petrescu aseară în Cipru, în fața unor brazilieni câștigați la pungi de pufuleți, dar orișicât. Aici e tenis, ultimul Mare Șlem al anului, e lume bună, am remarcat și staruri de cinema în tribună, sunt televiziuni, e forfotă, se imortalizează orice. Doar dacă am avut de-a face cu un Carlitos procurat în grabă de pe Temu, altfel nu găsești explicația plauzibilă. Aoleu, e făcut pe vapor și a trebuit să achităm separat și transportul, plus taxele vamale. Urâtă combinație!

Te uiți și la meci, îl poți relua online de la zero. Pui stop, reiei cadru cu cadru, vezi cum negociază ibericul cu mingea. E comedie în trei acte – unde ați mai auzit de film olandez în care se râde? Olandez, da, că e cu Botic Van De Zandschulp. Insul are figură de producție color, cu acțiune și urmăriri care te țin cu sufletul prizonier în cavitatea bucală, însă nu e vreun monstru care să lase povestea americană orfană de unul dintre marii eroi. Cum ar fi fost ca pentru Rocky, clasicul blockbuster din 1976 regizat de John G. Avildsen, în locul lui Sylvester Stallone să-l distribui pe nea Romică Țociu? Cu tot dragul, olteanul e simpatic foc, doar că îi mai trebuie niște pectorali, cu bicepșii incluși, și să facă ceva cu mustața aia.

În timp ce noi schimbam decorurile și castingul, neerlandezul – așa cum se zice corect de ceva vreme – a dat în draci la perete. La peretele Alcaraz. I-a subtilizat primul set pe nerăsuflate, doar cu două break-uri și cu veniri călare la fileu, apoi întreaga asistență paria că deținătorul trofeului din 2022 va echilibra raportul numerelor de pe tabelă. 5-4, se pregătea să returneze solid pentru break, dar Van De Zandschulp i-a făcut speranțele franjuri. Aluat, fidea de casă: 5-5 și imediat a comis iar break la 15. Nici n-a vrut să se așeze pentru a-și trece prosopul pe după gât. Europeanul simțea că TGV-ul lui Moș Crăciun trece prin satul lui. S-a grăbit să revină la serviciu. Game imaculat, cu lovituri colțoase și foarte rapide, 7-5 și 2-0 la general. Scoateți-l pe Carlitos de la naftalină, ne-am prins de glumă, nu e ăsta băiatul din Murcia!

Campionii adevărați, niște vipere, te simt de la distanță și când par aproape striviți. La 2-3 în manșa a treia, spaniolul, care și la Cincinnati o zbârlise cu Monfils, a smuls un rebreak, a legat și un game de serviciu și deja îi mijea zâmbetul de încredere. Numai de atât avusese nevoie, de un 4-3 luat cu executorul judecătoresc. Simultan, adulmeca oboseala lui Botic, care are șapte ani peste el. Publicul era invitat să aplaude, să dea tonul la Oda bucuriei. Părea să se lumineze, cântau cocoșii a cinci seturi cu de toate, numărul 3 mondial își țesăla reperele, sfera îmblănită devenise mai docilă decât un pekinez. Toreadorul își urmărea bestia pe sub sprâncene, era echipat și pentru eventualitatea unei hemoragii consistente. Dar nu mai părea să fie cazul.

Sau trebuia ținută și pentru diverse necesități? Outsiderul care, în 2021 devenea al treilea jucător din întreaga istorie US Open cu traseul calificări – sferturi de finală, aceasta fiind momentan icoana carierei sale, și-a păstrat luciditatea, a egalat la 4 și a returnat viguros serviciile junelui mofturos. Trei mingi de break, a capitalizat-o pe a doua, pentru ca apoi să bubuie cu serviciul de se strângeau tușele speriate pe lângă grumazul protagonistului de extracție peninsulară. 40-0 și încă una, iar replica lui Carlos a fost apos-sulfuroasă, în aut. Meciul vieții de până acum pentru Van De Zandschulp. Și trebuia să vină și Alcaraz pe Arthur Ashe.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la US Open îți sunt oferite de noul Porsche Macan. 100% electric.

---

Maia Lumsden/Anna Siskova – Hanyu Guo/Monica Niculescu 3-6, 7-5, 7-5

Aglomerație mare, monșer, pe terenul 8 de la Flushing Meadows. Meme-urile cu vestiarul și cu ședințele de antrenament ale lui Chelsea Londra, o entitate fotbalistică foarte activă în campania de transferuri din vara acestui an, prind și mai tare sens când o cotești brusc de la tenisul în care fiecare vede doar câte o pereche de ochi, la mișcarea în care trebuie obligatoriu să cedezi trecerea când servește coechipierul. Și în general să te sincronizezi. Să nu intrați simultan în sensul giratoriu, eventual să-l abordați ca pe continent, nu ca în Marea Britanie sau în Cipru.

Sportul alb la dublu poate fi practicat de oricine, câtă vreme ai un partener redutabil, din acest motiv și domnul Țiriac s-a bucurat de clipe de duioasă glorie. Nici la mașini și avioane nu e bine să te împiedici de asociați. (A se șterge aceste fraze și a se adăuga în caz că nu iese numărul de cuvinte.) N-a ieșit, nu se șterge nimic.

Monica Niculescu, retrasă de trei ani din întrecerea individuală, cu o excepție în toamna anului trecut, la Guadalajara, pare să-și fi găsit o pereche de nădejde în chinezoaica Hanyu Guo, jucătoare de 26 de ani alături de care a câștigat recent un turneu la Monterrey. 47.390 de dolari şi 500 de puncte WTA la dublu au obținut fetele, recompensă de zilieri dacă ne gândim la sumele care se învârt în fenomen, dar e și mai util să nu afle Guvernul numărul exact. Nu mă gândesc defel la Executivul aflat în relație de subordonare cu Partidul Comunist. S-ar impozita și punctele acelea, parol, la ce nevoie de capital este. Repet, nu în China.

Intrate în business împreună de acum două săptămâni, la Cincinnati, Moni și Hanyu au avut în primul set momente de cuplu sudat în ani. Forța lor sau neputința de după fileu au făcut ca schimburile să fie reci și să doară până la os: 0-1, 2-1, 5-2, 6-3. Pe traseu le picase o combinată ceho-britanică, la prima vedere sub nivelul fetelor “noastre” – Beijing, se aude? Și mi se făcuse un dor de slice-urile Niculeascăi, ceva de like & share. Nu mi-a ieșit din minte privirea tulbure a Serenei Williams după acel 7-5, 7-5 de la Indian Wells. De acum 9 ani! “Nu am mai jucat niciodată împotriva unei sportive ca ea, m-a făcut să muncesc din greu.”

Românca și-a dat jos din pod toate armele, mai ales în manșa a doua, când Lumsden și Siskoa erau la conducere. A venit oportun pe fileu cu câteva smash-uri, însă n-a putut bloca intrarea în decisiv. Colega sa de barcă părea deja resemnată: rame, retururi simple în burta fileului, servicii dezlânate. Oricum o lăudasem abuziv în paragrafele anterioare. După un dublu break, Niculescu și Guo și-au luat o sarcină înapoi, ba chiar s-au apropiat la 3-2, însă adversarele, mai tinere, prinseseră aripi. Totuși, preferatele cronicarului n-au fost departe de a forța un tie-break în setul voinicului, cu zbucium și țipete, ajungându-se la 5-5. Apoi cu două mingi de un 6-6 care n-a mai venit. Se intrase în sens prin stânga, se petrecuse frumos după câștigarea trofeului din Mexic, se toate.

Marta Kostyuk/Gabriela Ruse – Kateryna Baindl/Katie Volynets 6-1, 7-6

Gabi și Marta se știu de ceva vreme, colaborează eficient, nu neapărat datorită vecinătății căreia geopolitica i-a dat altă interpretare. Românca – de aici voiam a începe să sap – pare că abia s-a născut de câteva zile, e sprintenă ca un ied care zburdă crezând că toate ființele vii sunt erbivore, deci de încredere. E pe toate afișele la Slam-ul american. Ca la Masters-uri. Are în fiecare zi de țopăit între linii: ieri i-a provocat pagube Krejcikovei, astăzi a prins la dublu, alături de ucraineancă, pentru ca mâine să joace iarăși în circuitul individual. Nu pricep de ce nu și-a luat încărcare și la dublu mixt, pare să dispună de energia și calmul care să-i asigure pensiune completă în tenis. Veți spune că și Kostyuk, încă în cărți la simplu, e prinsă în planuri până peste urechi. Așa o fi, eu mă las cucerit de a noastră.

– Auzi, fată, de mult voiam să te întreb, că deja am început să vă învăț de când, știi tu. Voi cum îi deosebiți pe Ciucă și Ciolacu? Ambii au nume greu de pronunțat pentru noi, un popor slav, și arată și cam la fel. Doar unul se bărbierește, și e ciudat, ar fi trebuit s-o facă celălalt, dacă era obligatoriu ca unul să rămână cu păr pe față și celălalt ba.

– Pui prea mult la suflet. Hai să vedem ce facem în setul al doilea, că astea doar pozează în victime. Fii atentă cât o să avem acum de furcă până la final. Nu e jucat meciul, Martă, lasă politica, altfel faci riduri!

Stând pe margine la o banană și un energizant, mai înșiri idei, mai împingi timpul la vale. E drept, după acel 6-1 de probă, părea că Baindl și Volynets, o americancă și o compatrioată a lui Kostyuk, sunt doar un brunch pentru Ruse și vedeta meciului, numărul 19 mondial. Or fi anticipat corect, s-or fi crezut învingătoare după numai o manșă, nici n-au fost întrebate după partida transmisă doar pe aplicația oficială a GS-urilor. Ideea e că, după 2-1 în runda a doua, Ruse și vecina sa au fost întoarse până la extirparea satisfacției de pe chip. Pe viu, fără menajamente. 5-2 pentru outsidere și publicul care asista atât în tribune, cât și pe la garduri, se pregătea de setul hotărâtor.

Dar cineva știa că a doua zi va fi iarăși de transpirat pe baza sportivă de la Flushing. Ca atunci când te întorci din Occident la volanul propriei mașini. Oprești la Timișoara sau la Arad și e musai să te odihnești peste noapte, căci autostrada se topește lângă Sibiu și vei fi devorat de soartă, fie pe Valea Oltului sau pe la Oituz. N-am pomenit Valea Prahovei – vă iau în ceata mea de martori – căci pe acel drum luminița de la capătul tunelului e, de fapt, motorul încins al ăluia din față. Highlights-urile evenimentului ar trebui să înceapă exact cu cadrele largi în care Găbița o consola, o injecta cu optimism pe Marta. Numărul 122 îi sufla vânt în pânze sfert-finalistei de la Australian Open. Energizante imagini!

Pe teren se vedea și mai bine. Jocul se înclinase iarăși spre favorite, românca și cealaltă ucraineancă scrijeleau cu unghiile prelungirile setului. La 6-5 pentru cele două Katerine, Ruse, aflată pe fileu, a inventat un forehand cu cot și o scurtă și s-a intrat în tiebreak. Misiunea se complica încă o dată la 4-1 și calmul se citea tot în privirea Gabrielei. 4-5, bucureșteanca vine la serviciu și basculează scorul pentru o primă minge de meci. Care a și aterizat, strigoiul presiunii băgând în sperieți perechea de după plasă. Asta s-a tradus printr-o dublă greșeală dulce ca perna care geme sub capul fetelor pe care vineri seară le așteaptă ca nou-nouțe Badosa și Navarro.

Sara Errani – Caroline Dolehide 7-5, 7-5

M-am trezit dimineață cu un început de Benjamin Button, faza pe filologie: cu cât întineream făcând revista presei la cafeluță, doar n-o să mai găsești și lucruri serioase de citit, ca pentru bătrâni, cu atât întâlneam cuvinte și sensuri noi pentru fraze care până mai ieri făceau parte din rutina lexicală. Brusc, noțiunea de insulă coagula un interes bolnăvicios în fața televizoarelor, cu toate că nouă, poporului român, ne-a displăcut dintotdeauna geografia. Iar iubirea nu mai comporta romantism, ci exclusiv deșertăciune carnală. Piei! Ce bine că trebuie să scriu la www.cronici.ro, mi-am spus atunci cu toată convingerea, altfel poate că m-aș fi holbat și eu la emisiunea care și-a ratat finalul. Nu acum trebuia să se încheie, ci în decembrie, între tururile scrutinului pentru Cotroceni.

La tenis nu s-a schimbat mai nimic, așa pare. Errani intră pe teren și iese cu tot ce-i trebuie. Rămân aici. Americanca Dolehide, cu al său nume parcă de compuși organici care și-au trecut chimia pe persoană fizică, e ființa primelor zile de la US Open. A încălțat-o pe Danielle Collins de-au fost nevoiți bieții organizatori să fugă după flori pe întreaga desfășurare a setului decisiv.

– Dacă bate Dănuța, dă-le naibii, i le oferim altcuiva, inventăm o aniversare, un sfânt cu onomastică, ceva, și mai amânăm. Dar dacă nu, avem ce să-i dăm femeii, că a anunțat din ianuarie că anul ăsta își leagă cununiile cu turneele de Grand Slam.

– Cum s-o elimine Caroline din primul tur? E tot d-ale noastre, se duce dracului ideea de happy-end. Ori suntem americani, ori nu mai suntem? Collins trebuie să meargă până în finală, abia ăsta e un scenariu cum trebuie. Câștigă US Open și iese cum trebuie din scenă. Plânge lumea ca la Titanic, dar pe partea ailaltă din punct de vedere emoțional, și aia e. Eu zic că aruncăm banii de pomană pe buchetul ăsta.

Cam așa s-au contrazis ăia p-acolo, nici ei n-aveau habar că Hollywood-ul nu mai are nervii de altădată. Dacă e Meșter prin Los Angeles ca la bunicii săi din Bistrița, și bine face, cum să mai respecți ideologia cinematografică vinovată de crearea de personaje gen Van Damme sau Schwarzenegger?! Măcar la unul dintre filmele lui Jean-Claude, ăla bătut prin centrul istoric al Bucureștiului, am intrat de vreo nouă ori. Tot speram ca la reluare să încaseze decisiva. Aveam vreo 15 ani, țineam cu asiaticul. În această seară, am ținut cu Sara, cea mai în vârstă campioană olimpică. După ce a luat aurul la Paris la 37 de ani și 3 luni, ne așteptam să rămână pe la domiciliu ca să-și panseze osemintele. Aș. A călătorit peste gârlă și i-a tăiat acestei Caroline pofta de a zbiera că a pensionat două veterane în primele tururi de la US Open.

Cu dreapta bandajată până la bigudiuri, italianca e imaginea vie a eroinei muncii. Nu doar acum, dar mai ales acum și-a câștigat toate punctele și gradele necesare la pensie. A tras cu toată ființa, însă n-a fost numai efort tipic proletariatului nevoiaș. Ne-a tratat și cu talent. La 6-5 în setul al doilea, cu o scurtă liftată, a trimis-o pe Dolehide într-o capcană cât continentul american de mare. Localnica a zbughit-o și a lăsat în urmă 5 hectare de teren fără niciun câine, fără nicio paiață. Punct Sara! În mod firesc, a urmat o dublă greșeală pentru Caroline, deoarece eroarea o apăsa pe fontanelă, și peninsulara își prelungește șederea la New York. Merită.

---