Navarro 10

---

家是最好的地方 s-ar putea să nu însemne nimic dacă ne citiți din locuri aflate pe partea vestică a Marelui Zid Chinezesc, dar vin să vă lămuresc și să vă spun că e o expresie pe care des o auziți și de la bunicii de la țară. Ok, poate nu ăia din Mureșenii Bîrgăului. 

De asemenea, ei poate nu au accentul chinezesc corect necesar pentru a spune această propoziție, așa că merg pe varianta neaoșă „Nicăieri nu-i ca acasă”. Dar contextul în care vorba e spusă transcende distanțele geografice. 

E ceva ce auzi când te plângi bunicii la telefon că în căminul în care te-ai cazat ca boboc trebuie să te bați cu gândacii pentru 30 de minute la aragaz, dar ceva ce – în egală măsură – auzi și când ești jucătoare de tenis, ai fost anul trecut pe locul 23, după care ai pierdut 24 de meciuri consecutive până când nevoia și durerea te-au adus din nou acasă.

Pentru că suntem obișnuiți în mod eronat să luăm în brațe ideea că un sportiv căzut în clasament de pe-un an pe altul trece prin asta obligatoriu pentru că a născut, s-a accidentat, a fost suspendat sau a decis să se decidă unor pasiuni stranii, nespecifice unui om în putere și simplu de urmat doar dacă trăiești având un cont plin cu sute de mii de euro și câteva contracte de sponsorizare semnate pe cinci ani. 

Uneori, așa cum e cazul lui Shuai Zhang, poți pur și simplu să joci extrem de prost, extrem de mult. Pentru că 24 de înfrângeri legate e mult, indiferent de standarde. Cert e că într-o zi te întorci acasă, la Beijing, câștigi un meci în primul tur și apoi lipești numărul 8 WTA jumătate pe perete, jumătate pe tavan. De parcă ar fi nimic și de parcă jucătoarea din fața ta nu tocmai a jucat finală la US Open. 

O faci scurt, o faci în ciuda raționamentul ce i-a spus adversarei că e normal să se uite la câteva dintre meciurile lui Zhang înainte de partida asta și e la fel de normal faptul că Emma s-a oprit din vizionare pe la înfrângerea cu numărul 17, că prea erau toate meciurile la fel. 

O faci pentru că tenisul îi învață pe toți că între locul 595 și locul 8 nu e deloc o diferență de 587 de unități. În unele zile, diferența nu există sau chiar mai e și răsturnată. Și asta doar așa, ca să își amintească matematicienii că ei trebuie să rămână la caietele cu pătrățele sau la Primăria Bucureștiului, iar rachetele să stea în mână jucătorilor de tenis.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la Beijing, Shanghai și Wuhan îți sunt oferite de 2Performant.

---

Paula Badosa – Viktoriya Tomova: 6-3, 6-2;

După ce Emma Navarro i-a furat pachețelul la US Open în sferturi și a trimis-o acasă cu mușchii perfect încălziți pentru încă un set de proceduri medicale ce oricum i-au devenit mai frecvente decât ocaziile cu care a încasat dividende de pe firmă, Paula Badosa a venit în China.

Cel mai probabil, ca să ne arate că știe cu gospodărie și înțelege că recolta de pe 2025 se pregătește muncind în toamnă, în afara programului de vedetă. Azi a dat peste Tomova, cu care a jucat unul dintre meciurile clasice de tranziție: Paula nu e neapărat în cea mai bună formă, dar știe pedalele, comenzile vehiculului îi sunt familiare, iar urșii din pădure o cunosc după fluierătură și o cruță. 

Există acest scor aproape tipic pentru meciurile care în cifre par simple, dar în realitate au avut sos amărui de chinuială ținută în baiț incertitudine. După ce ambele jucătoare și-au pierdut serviciul în game-uri consecutive chiar la început de meci, Paula a regretat fiecare moment de inconștientă manevrare a avantajului inițial.

Până la un al doilea break în set, Paula s-a chinuit să facă 4-3 pe propriul serviciu, asta și pentru că Tomova e jucătoare aflată la în vârful rândului de intrare în Top 50, așa că te poți baza pe ea să recunoască ustensilele ce trebuie folosite în timpul operației, chit că uneori mai încurcă plămânul cu felia de pâine din pachețel. 

Setul doi a început cu un start zgomotos pentru Badosa, care i-a făcut break la 0 Tomovei, iar apoi s-a concentrat pe obiectivul de a duce ceașca de cafea către destinație, fără a privi în lichid. În mod straniu, dar totuși tipic meciurilor de acest gen, Tomova a avut momente. Nu multe și nu susținute, dar utile pentru analiza de după meci, făcută obligatoriu în avion, cu geanta-n brațe, mai ales dacă din 4 mingi de break avute la 2-3 și șansa de a egala, nu profiți de nici măcar una. 

A doua ocazie din setul doi în care a câștigat pe serviciul advers a fost doar un bonus pe care Badosa l-a primit cu încântare, așa cum un bugetar acceptă diurna dublă și o scoate rapid de pe card, până ca cineva de la contabilitate să sesizeze lipsa mărunțișului. 

Naomi Osaka – Yulia Putintseva: 3-6, 6-4, 6-2;

Naomi Osaka și-a încălecat toate instinctelele de om funcțional, le-a aruncat în beci și a pornit din nou la drum. Pe 70 de voci diferite, dintre care una seamănă cu a lui Gigi Becali când cânta “Cu noi este Dumnezeu” din Maybach, lui Naomi i se strigă că nu face bine. Are organe importante în corp care îi transmit prin pistrui, febră și frisoane în miez de noapte că nu merge pe un drum luminat. Dar Naomi Osaka lucrează cu Patrick Mouratoglou. 

Și n-avem decât să ne împăcăm cu treaba asta. Desigur, asta înseamnă că Mouratoglou are acum de primit niște merite ce par importante ca statistică, dar care se vor izbi de nulitate mai devreme sau mai foarte devreme. De exemplu, toată lumea scrie despre cum Patrick a scos-o pe Naomi dintr-o serie de 22 de înfrângeri consecutive în meciurile în care a pierdut primul set. 

Ce antrenor! Ce fler! Nu încurajez teorii ale conspirației, dar îmi amintesc de un episod din fetițele PowerPuff, în care un personaj negativ episodic vrea să preia el rolul de eroul în Townsville și regizează catastrofe pe care tot el le împiedică. Sigur că nu avem de unde să știm că Mouratoglou ar face așa ceva, dar dacă aflăm că CINEVA a făcut-o, banii mei și tinerețea sunt pariați de fiecare dată pe omul cu coloană vertebrală făcută din crenvurști cu 73% carne de pui. 

În mod straniu, dar complet normal dacă ai fost cu noi pe planetă în ultimii cinci ani, Naomi Osaka este campioana penultimei ediții de la Beijing și, cu victoria din turul doi, ajunge la 8 victorii consecutive în China. Încă un capitol la care se vede flerul lui Patrick, desigur. 

Dar a fost cât pe ce să nu, pentru că Putintseva a venit în China pregătită pentru o ședere lungă sub cerul gri, de parcă partidele se joacă pe terenuri acoperite cu barba lui Gandalf cel Sur. Putintseva a câștigat 12 puncte dintr-un total de 14 la un moment dat, la începutul primului set și a profitat fără jenă de lăzile de greșeli neforțate pe care Naomi și le-a prăvălit constant peste cap în prima parte a meciului. 

S-a trezit abia în setul doi, când a mijit ochii spre un break și a apăsat chiar mai tare pe accelerație când scorul pe tabelă era 4-4. Așa cum doar un antrenor mare îți poate spune pentru că doar el are acces la astfel de cunoștințe, și Naomi a aflat mai mult sau mai puțin telepatic că trebuie să se oprească din mingi forțate de pe fundul terenului și să se apuce de curățenie în execuții. 

A ajutat cu ceva faptul că, la un punct, prin setul trei, Putintseva a început să reclame zgomote din afara arenei. Era de bun simț să le reclame ca fiind în afara arenei, pentru că tribunele erau aproape goale, așa cum au tot fost zilele astea. Naomi a început setul trei cu foc scuipat pe nări și un 3-0 care până la urmă i-a fost suficient ei ca să câștige și noul ei antrenor ca să mai prindă un sac de titluri laudative în presa prietenă. 

Care, în mod evident probabil, nu se află pe site-ul ăsta de cronici.

Coco Gauff – Clara Burel: 7-5, 6-3;

Cred că va fi interesant să citești biografiile sportivilor care au prins începuturile erei Open în care de jucătorii de Top 20 se trage de parcă ar fi o rezervă infinită de slănină pusă-n pod. 

Felul în care sunt tratați ca o resursă nelimitată de entertainment mă trimite cu gândul la modul în care tratam eu sticlele de suc Adria cu portocale, din care credeam că pot consuma la nesfârșit și mama nu se prinde că am topit tot conținutul dacă pur și simplu tot mai adaug apă pe parcurs. 

E cumva straniu ca după US Open să mai existe ceva, dar se întâmplă și e chiar miză dincolo de interes. Plus că vorba românească “Dacă e obligatoriu, cu mare plăcere” e ceva ce nu spunem doar noi, lunea, înainte să plecăm la muncă, ci – aparent – și sportivi cu grămezi de bani prin conturi.

După ce la US Open-ul la care încerca să își apere trofeul a fost deraiată subit la începutul celei de-a două săptămâni, Coco s-a trezit acum pe o arenă goală, fără fani și într-un meci cu Clara Burel. 

Dincolo de o minge de set salvată în primul set, Coco nu a avut nevoie de chiar toată rezerva de combustibil din rezervor și a făcut ceva ce tot face de ceva timp: câștigă simplu și apăsat meciurile care de la departamentul de statistică îi vin cu eticheta de “accesibil”.

De altfel, Coco are acum 30 de victorii consecutive cu jucătoare aflate în afara Top 50, ceea ce înseamnă un singur lucru: că prin primele runde de la turneele mari, Coco nu ia prizonieri. 

---